Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:17 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Adrian Roşca - „Lupt să fiu cel mai bun!” Plecat din comuna brăileană Romanu, a ajuns „Lupul“ feroce din Constanţa (galerie foto)

ro

20 Jul, 2016 00:00 7615 Marime text


Luptătorul Adrian Roşca, elev al lui Samir Regep la CS „Bogdan Ciubotariu“ Constanţa, continuă să impresioneze în ringul profesionist. La gala „Blood & Honour“, de la Ploieşti, tânărul de 23 de ani a obţinut o nouă victorie prin KO, dispunând de redutabilul Sevastian Alexandru, din Republica Moldova, care a suferit cu această ocazie prima înfrângere la profesionişti.

Partida dintre cei doi luptători a fost una dintre cele mai frumoase ale galei. Adrian Roşca l-a făcut KO pe adversarul săi când mai erau 47 de secunde din repriza a doua, după ce, anterior, în aceeaşi rundă, în minutul 1 şi 58 de secunde, moldoveanul făcuse prima dată cunoştinţă cu pumnul năprasnic al lui Adrian Roşca. Sevastian Alexandru a încasat o dreaptă fulgerătoare, care l-a aruncat pe corzile ringului. Se părea că meciul e gata, dar moldoveanul şi-a revenit cât de cât, scăpând doar cu o numărătoare din partea arbitrei de ring Sanda Zaharia. Era însă începutul sfârşitului, întrucât, la scurt timp după ce lupta a fost reluată, Roşca i-a prins din nou în plin moldoveanului, la figură, una dintre loviturile sale caracteristice (o stângă de data aceasta), care l-a făcut KO pe Sevastian.

„O seară superbă şi un KO năprasnic!”

După victoria de la Ploieşti a lui Adrian Roşca, Samir Regep a fost cel mai fericit antrenor. „O seară superbă şi un KO năprasnic! Sportivul meu a fost pe val. Nimic nu e mai frumos decât atunci când vezi că elevul tău face exact ce l-ai învăţat. De ceva vreme, Adi e schimbat. Adi e ceea ce merită. Adi e un «produs» marca Samir Regep. Adi e mândria Constanţei. Adi e un învingător, indiferent de rezultatul obţinut în ring. Are stil, are clasă, are educaţie. Adi e sportiv 100%. Sunt mândru de el!”, a postat pe Facebook Samir Regep, care a dezvăluit că, după meciul cu Roşca, Sevastian Alexandru (care e component al lotului naţional al Moldovei) a avut nevoie de îngrijiri medicale.

A întrecut toate aşteptările

„Din ce am înţeles. Sevastian Alexandru este membru al trupelor speciale din Republica Moldova. A avut o intrare în ring în stilul lui Tolea Ciumac. A fost un meci extraordinar, superb, toată lumea vorbeşte de el. Nu mă aşteptam ca Adrian să se impună într-o asemenea manieră. Am schimbat strategia, iar acest lucru a dat roade. În asemenea meciuri, trebuie să şi gândeşti. După KO, toată sala striga «România!». Mi s-a făcut pielea de găină! Şi lui Eduard Irimia, preşedintele Superkombat, i-a plăcut evoluţia lui Adrian“, a mai spus Samir Regep. „Îl cunoşteam pe Sevastian Alexandru şi ştiam că e puternic, un luptător capabil să ducă meciul până la capăt. Astfel că nu mă aşteptam ca partida să se încheie mai repede de trei reprize. Îmi făcusem şi un plan: în prima repriză să-l studiez, în a doua să-l iau mai tare, iar în ultima să încerc să-l dobor sau să câştig la puncte“, a spus şi Adrian Roşca.

Se simţea tot mai atras de kickboxing

Luptătorul de la CS „Bogdan Ciubotariu“ este născut în municipiul Brăila. Ulterior, s-a mutat cu familia într-un cartier de lângă Brăila, iar, pe când băiatul avea doar 11 ani, ai săi s-au stabilit în comuna Romanu (aflată la 18 kilometri de municipiu). De acolo a ajuns Adrian la Constanţa, în 2011, atât pentru a urma Facultatea de Construcţii, cât şi pentru a practica kickboxing, un sport de care se simţea tot mai atras. A căutat o sală cât mai aproape de facultate şi aşa a ajuns la CS „Bogdan Ciubotariu“.

Pregătit numai de Samir Regep

„La două zile după ce am ajuns la Constanţa, m-am dus la sală să mă interesez. Mi-au plăcut stilurile care se practicau acolo, kickboxing şi All Styles, dar mi-a convenit şi programul de lucru. Astfel că, de săptămâna următoare, am început antrenamentele cu Samir Regep, iar de atunci numai cu el am lucrat. Iniţial, voiam să mă antrenez pentru autoapărare, apoi am văzut la televizor un meci de kickbox şi mi-a plăcut. Am căutat tot mai multe date pe Internet. Încă din liceu am vrut să mă înscriu la o sală, dar nu aveam timp. După bacalaureat, am fost într-o sală din Brăila, vreo lună şi jumătate - două, dar n-am făcut mare lucru, doar, aşa, să văd cum e“, povesteşte Adrian Roşca începuturile sale ca luptător.

„E mereu sălbatic, nu se lasă călcat în picioare şi ripostează totdeauna“

„Adrian mă «suportă» de cinci ani, dar mă bucur că începem să urcăm treptele. E munca noastră, amândoi vrem să ajungem sus. Adrian nu a făcut box înainte de kickboxing, cum s-a spus, a venit la mine ca începător, nici nu ştia să strângă pumnul. Faptul că e foarte ascultător, disciplinat şi respectuos l-a ridicat mult. În timpul meciului, face tot ce-i spun. Nu se abate de la indicaţiile mele, pe care le pune instantaneu în practică. Numele său de ring este «Lupul». Eu i-am zis aşa. Leul, tigrul, cât sunt ele de fiare, tot pot fi dresate, ceea ce nu e cazul la lup. Pe el n-ai să-l vezi docil niciodată. E mereu sălbatic, nu se lasă călcat în picioare şi ripostează totdeauna. Aşa se comportă şi Adrian în ring. E un băiat plin de modestie, care a plecat de jos şi a reuşit. L-am ajutat şi-l voi ajuta mereu. M-am ataşat foarte mult de el. E ca şi băiatul meu“, a mai spus Samir Regep.

L-a învins prin KO şi pe Adrian Vasinca

Adrian Roşca e înalt de 1,83 m şi luptă la categoria -81 kg. În întâlnirile 3X3 la profesionişti (trei reprize a câte trei minute), sportivul de la CS „Bogdan Ciubotariu“ Constanţa a susţinut 27 de partide, câştigând 23 (11 prin KO) şi pierzând patru. Este dublu campion naţional la Kempo K-1 (2015, 2016), iar în 2014 a triumfat la Campionatul European de la Varna. La Naţionalele din acest an, de la Bucureşti, Roşca l-a învins (tot prin KO în repriza a doua) pe Andrei Vasinca, un luptător consacrat în MMA, de la clubul Kudokai Atlassib Sibiu. Adrian are şi mai multe meciuri la Superkombat, promoţie în care va evolua din nou pe 30 iulie, cu ocazia galei de la Mamaia, în care-l va întâlni pe italianul Giuseppe De Domenico. Adrian face parte din Academia Superkombat, iar recent a devenit posesor de centură neagră 1 Dan în Kempo.  

Nu şi-a văzut de mulţi ani una dintre surori

„Ne antrenăm de două ori pe zi pentru meciul de la Superkombat, studiem adversarul, facem strategii. De Domenico e dublu campion mondial (în ani consecutivi), la categoria lui Roşca. I-am spus lui Adrian: «Dacă îl învingi şi pe acesta, te-ai dus, frate, sus!». Adrian are două surori şi un frate. Mama sa şi una dintre surori se uită la meciurile sale, dar cea de-a doua (care e în străinătate) nu, nu suportă să-l vadă când mai şi primeşte lovituri. Dacă îi ajută Dumnezeu şi câştigă şi meciul de la Superkombat, cu italianul, îi voi acorda o vacanţă de o săptămână lui Adrian, pentru a merge la sora sa din străinătate, pe care nu a văzut-o de mulţi ani“, a arătat Samir Regep.

E sigur că va câştiga din nou

„Voi avea un meci greu, cel mai important al meu de până acum. Dar sunt foarte bine pregătit şi mai am două săptămâni de antrenamente, în care voi trage tare. Sunt sigur că o să câştig şi îl voi bate rău pe De Domenico. Am încredere în mine, în antrenorul Samir Regep şi în colegii mei de la sală. Lupt acasă şi voi avea o grămadă de suporteri. Nu o să dezamăgesc!”, a prefaţat şi Adrian Roşca întâlnirea de la Superkombat.

„Vreau să am stilul lui sensei. El e idolul meu”

Adrian a mers pe drumul său către performanţă drept, având în faţa ochilor şi imaginea mai multor luptători, care l-au motivat şi care încă îl motivează. „Vreau să am stilul lui sensei Samir Regep. El e idolul meu. Vreau să fiu asemenea lui. L-am urmărit mult şi pe Mike «Iron» Zambidis, un luptător grec de la categoria 70 de kilograme. Din România îl apreciez foarte mult şi pe Andrei Stoica, atât ca stil de luptă, cât şi ca atitudine. Vreau să ajung cât mai sus, să mă confrunt, la nivel internaţional, cu cei mai buni din lume. Eu mă lupt să fiu cel mai bun, nu să mă aflu printre cei mai buni“, a punctat Adrian Roşca. Samir Regep este fost luptător, posesor de centură neagră (3 Dan în Kempo K-1 și 4 Dan în Kick-Boxing).

Ti-a placut articolul?

Comentarii