Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:26 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acţiune de amploare iniţiată de Ştefan Petcu Fostele glorii ale „marinarilor” joacă mâine pe stadionul „Farul”

ro

04 Jun, 2013 00:00 1847 Marime text
O partidă în care se vor înfrunta două echipe alcătuite din foşti jucătorii ai Farului va avea loc mâine, în deschiderea întâlnirii FC Farul - Săgeata Năvodari, din ultima etapă a Ligii a 2-a, care începe la ora 18.00

Disputa bătrânilor lupi de mare se va juca între orele 16.00 şi 17.00, pe stadionul „Farul” (două reprize a câte 30 de minute). Meciul face parte dintr-o acţiune mai amplă, organizată de fostul mare jucător farist Ştefan Petcu, în prezent scouter la Academia Hagi, care a convocat, pentru o emoţionantă reîntâlnire, peste 70 de persoane, din toate generaţiile, care au jucat la Farul.

După întâlnire şi meci, seara, idolii de odinioară ai tribunelor vor depăna amintiri la un restaurant. „Era necesară o asemenea întâlnire, pentru că nu ne mai strânsesem de mult atâţia. Masa o va da un prieten al meu, în urma unui pariu pe care l-a pus cu mine şi l-a pierdut. Eu am spus că Viitorul şi Farul nu retrogradează, iar Săgeata promovează şi am avut dreptate”, a declarat Ştefan Petcu. Potrivit acestuia, la meci vor evolua aproximativ 40 dintre cei care vor veni, una dintre echipe avându-i pe banca tehnică pe Constantin Mareş şi Dumitru Antonescu, iar cealaltă pe Petre Comăniţă şi Ion Constantinescu. În afara acestora patru, din rândul celor care vor răspunde prezent invitaţiei lui Petcu nu lipsesc foşti fotbalişti precum Marin Tufan, Petre Buduru, Ion Moldovan, Ilhan Mustafa, Mihai Turcu, Dumitru Nistor, Florea Bălosu, Constantin Tâlvescu, Ion Zamfir, Vasile Mihu, Dumitru Caraman, Dan Ştefănescu, Gheorghe Popa, Stelian Carabaş, Adrian Pitu, Dennis Şerban, Gică Butoiu, Cătălin Anghel, Gabriel Zahiu, Ion Barbu, Liviu Ştefan sau Cosmin Paşcovici. „Trebuie să ne aducem aminte cu drag de fostele glorii ale Farului. Voi avea emoții cu siguranță cu ocazia acestei revederi. Am petrecut clipe extraordinar de frumoase ca jucător al Farului”, a declarat actualul antrenor al echipei constănțene, Ion Răuță.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii