Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:30 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A punctat şi Denis Husein Vasile Şicu a marcat de trei ori în amicalul cu 11 goluri dintre FC Farul şi Academia Farul (galerie foto)

ro

17 Aug, 2016 00:00 9314 Marime text

 
FC Farul a disputat aseară un nou meci amical, întâlnind pe terenul principal din complexul sportiv propriu echipa de juniori de la Academia Farul pregătită de Lucian Marinof.
 
Într-o partidă cu 11 goluri, FC Farul s-a impus finalmente cu 6-5! La pauză, scorul a fost 2-2, după ce juniorii au condus cu 2-0, graţie reuşitelor lui Uzun şi Adelin Cristea. „Marinarii” au egalat prin Caciandone şi Husein. După pauză, puştii s-au desprins din nou la două goluri (4-2, Anton şi Dinu marcatori), însă Farul a revenit de la 2-4 şi s-a impus cu 6-5, după o triplă a lui Vasi Şicu (unul dintre cele trei goluri fiind din penalty) şi o nouă reuşită a lui Husein. Pentru Academia Farul a mai punctat Gândac. Pe lângă goluri, cele două echipe (dar în special Farul) au ratat mai multe ocazii, la 5-5 având fiecare câte o bară.

Revenirea lui Denis Husein

Mihai Guliu, antrenorul FC Farul, a început meciul în alcătuirea: Siminiceanu - Ad. Zaharia, C. Ciobanu, Rusu, Şuta - Caciandone, I. Costea - V. Şicu, D. Husein, I. Lupu - Păun. Având ambii stoperi, Ianuşi şi Bangheorghe, accidentaţi, Farul a apelat pentru acest post, ca pereche a lui Ciobanu, la un jucător de la adversari, Rusu. Denis Husein este fostul farist, ultima dată la Axiopolis Cernavodă, dar situaţia sa încă nu e stabilită. După pauză, la Farul a mai intrat un fotbalist de la Academia Farul (care începuse titular în echipa juniorilor), Loloţ, în locul lui Zaharia. De asemenea, Mihai Guliu l-a trimis în teren şi pe Cosmin Ghenciu (fratele lui Ferdi Ghenciu).

Amical cu Sport Prin Oltina

„A fost un antrenament bun. Nu m-a interesat scorul, ci să ne pregătim cât mai bine. Mai aştept jucători. Luăm cât mai multe meciuri amicale, pentru a plusa pe partea de pregătire”, a declarat Mihai Guliu. Joi, 18 august, FC Farul va susţine o nouă partidă de verificare, în propriul fief, de la ora 18.00, cu echipa Sport Prim Oltina.

Adversarii, născuţi între anii 1998 şi 2000

Pentru Academia Farul au evoluat în meciul de aseară fotbalişti născuţi în anii 1998, 1999 şi 2000, primul „11” fiind: Drăgan - Loloţ, Zimceac, Dohotariu, Vântu - Ad. Cristea, Anton, Abibula, Uzun - Gândac, Şlincu. Au mai jucat Dinu, Mărculescu, Fl. Anca, Şotilă, Ştefu, Biţu, Cărnaru, Ursu şi Rogoz.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii