Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:32 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A dominat categoria a 4-a CSS1 Constanţa a devenit campioană a României şi la gimnastică ritmică (galerie foto)

ro

08 Jun, 2017 00:00 6635 Marime text
Continuă perioada fastă în competiţiile naţionale pentru Clubul Sportiv Şcolar numărul 1 din Constanţa, care, după gimnastică artistică, a devenit campioană a României şi la gimnastică ritmică! 
 
Sportivele de pe litoral s-au impus pe echipe, la categoria a 4-a (zece ani), la etapa finală a Campionatului Naţional Şcolar desfăşurat la Ploieşti. Din echipa campioană au făcut parte Iulia Caraman, Beatrice Ristea, Bianca Niculae, Aida Datcu, Daria Vasilescu şi Ilinca Niţă. Pregătite de prof. Mariana Paris, coregraf fiind Voichiţa Mihalache, fetele CSS1 Constanţa de la categoria a 4-a au dominat competiţia la această categorie de vârstă, iar în afară de titlul de la echipe, au obţinut medalii şi clasări frumoase şi la alte secţiuni. Au mai urcat pe podium: Iulia Caraman - argint la individual compus, la fără obiect, la coardă, la cerc şi la panglică; Beatrice Ristea - bronz la individual compus, la fără obiect şi la panglică; Bianca Niculae - bronz la coardă şi la cerc.

Multe clasări şi în apropierea podiumului 

Beatrice Ristea s-a clasat în apropierea podiumului şi la coardă (locul patru), şi la cerc (locul cinci), în vreme ce Bianca Niculae a fost a patra la panglică, la fără obiect şi la individual compus. Celelalte sportive au ocupat următoarele poziţii: Aida Datcu - locul şase la panglică şi locul opt la coardă şi la fără obiect; Daria Vasilescu - locul cinci la fără obiect şi la individual compus, locul şase la coardă şi locul şapte la panglică şi la cerc; Ilinca Niţă - locul cinci la coardă. 

Junioarele, pe locul patru 

Formată din Alexandra Onţică, Irene Mărgărit, Alexandra Enache şi Alexandra Ivan (profesor, Filis Şerif), echipa de junioare a CSS1 Constanţa s-a situat la Ploieşti pe locul patru. La junioare a concurat şi Elena Nehoianu, la individual. În concursul dedicat pre-junioarelor, s-au clasat în primele zece poziţii Mara Criveanu (profesor, Filis Şerif) şi Erin Ablachim (profesor, Vasilica Râşniţă). Filis Şerif a fost delegată arbitră din partea CSS1 Constanţa, iar directorul clubului sportiv şcolar de pe litoral, prof. Maria Magdalena Rusu, a făcut parte din delegaţie, participând totodată la organizarea acestei competiţii.
 
Sursa foto: Facebook 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii