Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:11 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tenis (Cupa Davis) S-au stabilit semifinalele

ro

12 Jul, 2010 00:57 2423 Marime text
davis_cup.jpg

Echipa Franţei va întâlni Argentina, iar Serbia va juca în compania Cehiei, în semifinalele Cupei Davis, programate în perioada 17-19 septembrie, informeaza Mediafax.

Argentinienii s-au calificat în penultimul act al competiţiei, după victoria, cu scorul 3-2 la general, din sfertul de finală cu Rusia. Calificarea a fost adusă în mare parte de David Nalbandian, care deşi nu mai jucase de trei luni, a obţinut două victorii. Duminică, el l-a învins pe Mihail Iujnâi, cu scorul de 7-6, 6-4, 6-3, iar vineri s-a impus şi în primul meci de simplu al întâlnirii, cu Nikolai Davidenko. Echipa Argentinei se va deplasa în Franţa, pentru semifinalele Cupei Davis. Franţa a creat surpriza acestui sfârşit de săptămână, învingând dubla deţinătoare a titlului, Spania, încă de sâmbătă, scor 3-0. În absenţa liderilor Rafael Nadal şi Jo-Wilfried Tsonga, francezii "de rezervă" Gael Monfils şi Michael Llodra au fost mai eficienţi decât spaniolii Fernando Verdasco şi David Ferrer.

Plecaţi în Chile fără Tomas Berdych şi Radek Stepanek, cehii au obţinut, de asemenea, încă de sâmbătă calificarea în semifinale (scor 3-0), învingând o echipă sud-americană slăbită, din care a lipsit Fernando Gonzalez. Adversara cehilor din semifinale, echipa Serbiei a învins Croaţia, cu scorul general de 4-1, în prima întâlnire dintre cele două naţiuni de la destrămarea Iugoslaviei. Novak Djokovici şi-a arătat calitatea de lider, duminică, învingându-l cu scorul de 6-3, 6-3, 6-2, pe croatul Marin Cilici, în al patrulea meci.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii