Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:47 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotbal/Liga I Craiova, succes dramatic cu Piatre Neamt

ro

23 Nov, 2009 20:50 985 Marime text

Universitatea Craiova s-a impus în această după-amiază cu 3-2 în derby-ul suferinţei cu Ceahlăul Piatra Neamţ. Oltenii au început meciul spectaculos şi internaţionalul de tineret Mihai Costea a deschis scorul în urma unui şut foarte bine plasat de la marginea careului în minutul 2. După doar zece minute, moldovenii au reuşit să egaleze în urma unui corner. Bădescua trasdin unghi pe sub Silviu Lung jr şi craiovenii au fost trimişi din nou la muncă. La pauză s-a intrat totuşi cu Universitatea în avantaj. Florin Costea a primito pasă de pe partea stângă, între fundaşii centrali ai nemţenilor şi, singur de la 10 metri de poartă, l-a învins pe Roheţki cu un şut plasat la colţul lung. Era minutul 38.

După odihnă, în minutul 58, Craiova a cedat din nou în urma unei faze fixe. Lovitură de colţ pentru Ceahlăul, de pe partea dreaptă, iar Ceabotaru a reluat din prima, la colţul lung, fără speranţe pentru Lung. Din acest moment iniţiativa a aparţinut în totalitate moldovenilor. Oaspeţii au avut mai multe şanse să preia conducerea, ocazia cea mai mare aparţinându-i lui Forminte, dar lovitura sa de cap a lovit bara din dreapta a lui Silviu Lung. Trei minute mai târziu, Ibrahim chiar a reuşit să înscrie, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.

Cu 5 minute înainte de final, după un luft al lui Mitchell, Ibrahim a reluat din apropiere, însă Lung a respins providenţial. Şi cum în fotbal ocaziile se răzbună, oltenii au punctat la două minute distanţă, în urma unui corner de pe partea stângă. Mingea centrată în careu a fost prelungită până la Vali Badea, iar acesta a marcat cu capul din 4 metri.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii