Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:51 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotbal (CM) Razboi total intre Coreea de Sud si de Coreea Nord

ro

15 Jun, 2010 18:32 1342 Marime text

olanda_dan.jpgTeleviziunea de stat din Coreea de Nord a fost acuzată de deţinătorea drepturilor de transmisie pentru Peninsula Coreeană a Cupei Mondiale, televiziunea sud-coreeană SBS, că transmite ilegal meciuri de la competiţia din Africa de Sud, informează New York Times, citat de Mediafax.

Televiziunea din Coreea de Nord a transmis reluări a patru meciuri de la Cupa Mondială, printre care meciul de deschidere, Africa de Sud - Mexic, şi victoria Coreei de Sud cu Grecia, scor 2-0. Meciul din Coreea de Sud şi Grecia a fost transmis luni seară, cu câteva comentarii favorabile jucătorilor sud-coreeni. Televiziunea din Coreea de Sud a precizat că este singura deţinătoare de drepturi pentru Cupa Mondială în Peninsula Coreeană şi că investighează dacă televiziunea din Coreea de Nord i-a piratat semnalul. Meciurile transmise de televiziunea din Coreea de Nord nu conţin sunet sau grafică din montajul original, ceea ce face şi mai dificil de spus de unde au fost copiate imaginile.

Altfel, antrenorul echipei Coreei de Nord, Kim Jong-hun, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că primul meci de la Cupa Modială al formaţiei sale, marţi, în compania Braziliei, va fi transmis în Coreea de Nord dar nu a clarificat dacă acesta va fi transmis în direct. În 2002, în Coreea de Nord au fost transmise ilegal imagini de la Cupa Mondială care s-a desfăşurat Coreea de Sud şi Japonia, dar în 2006, la competiţia din Germania, s-a ajuns la un acord între cele două televiziuni din Peninsula Coreeană. SBS a precizat că s-a negociat cu reprezentanţii televiziunii nord-coreene preluarea semnalului pentru Cupa Mondială dar discuţiile s-au întrerupt din cauza tensiunilor apărute la 26 martie când un vas sud-coreean de război a fost scufundat. O investigaţie internaţională a ajuns la concluzia că o torpilă nord-coreeană a scufundat vasul, omorând 46 de soldaţi sud-coreeni.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii