Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
14:32 24 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Zi de post pentru creştini. Înălţarea Sfintei Cruci vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei

ro

14 Sep, 2016 00:00 2533 Marime text
Una dintre cele mai vechi şi mai importante sărbători ortodoxe, Înălţarea Sfintei Cruci, cunoscută în popor drept Ziua Crucii, este celebrată în fiecare an pe data de 14 septembrie.
 
Înălţarea Sfintei Cruci ne aduce aminte de două momente importante din istoria lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Primul moment a fost înălţarea solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în data de 14 septembrie a anului 335, de către patriarhul Macarie, după ce lemnul Crucii a fost descoperit de către mama Sfântului împărat Constantin cel Mare, împărăteasa Elena. Al doilea moment este tot o înălţare solemnă a lemnului Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în ziua de 14 septembrie a anului 630, de către patriarhul Zaharia al Ierusalimului. Evenimentul a marcat recuperarea Sfintei Cruci de la perşi, în anul 629, de către împăratul bizantin Heraclius, după ce perșii o luaseră ca pradă de război, la cucerirea Ierusalimului din anul 615. Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a avut la început un caracter local, dar până în secolul XI s-a generalizat în întreaga Biserică. Înălțarea Sfintei Cruci este zi de post deoarece ne amintește de patimile, răstignirea și moartea pe cruce a Mântuitorului.

De azi, şerpii şi alte reptile se retrag în ascunzişurile subterane 

Ziua de 14 septembrie este considerată şi data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Calendarul popular consemnează această zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui. Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor. A doua denumire este legată de faptul că, din această zi, se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară. La sate, încă se mai crede că şerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o mărgică numită „piatra nestemată”, ce ar folosi la vindecarea tuturor bolilor.
 
Potrivit altor tradiţii, de Înălţarea Sfintei Cruci (sau Ziua Crucii) se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic), care sunt duse, împreună cu un buchet de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi sfinţite. Plantele se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste. Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.
 
Tot de Înălțarea Sfintei Cruci, în Bucovina se făceau acte ritualice cu scop apotropaic sau fertilizator. De pildă, oamenii atârnau în ramurile pomilor fără de rod cruci de busuioc sfinţit, crezând că astfel vor avea parte de recoltă bogată în toamna viitoare. În zonele viticole, după Ziua Crucii se trece la culesul viilor, pe când în alte părţi se bat nucii ori se adună ramuri de alun, despre care spune că, dacă vor fi culese de Înălţarea Sfintei Cruci, vor dobândi puteri miraculoase. Tot de Ziua Crucii, credincioşii nu au voie să consume usturoi, nuci, prune sau pepeni, adică acele fructe sau legume al căror miez seamănă cu o cruce.

Pelerinaj la crucile de la Dervent 

An de an, la 14 septembrie, de Înălțarea Sfintei Cruci, mii de pelerini își îndreaptă pașii către tărâmul Dobrogei, la Mânăstirea Dervent din județul Constanța. Este Ziua hramului sfântului lăcaș, praznicul împărătesc dedicat Înălțării Sfintei Cruci. Acum sunt evocate două evenimente importante din istoria lemnului Sfintei Cruci, unul legat de aflarea lemnului, în secolul al IV-lea, de către sfânta împărăteasă Elena, mama lui Constantin cel Mare. Al doilea eveniment memorabil este legat de simbolul victoriei creștinismului împotriva păgânismului. Tot pe 14 septembrie, dar în 630, Patriarhul Zaharia al Ierusalimului a înălțat Crucea. La Mânăstirea Dervent, credincioșii pot simți binecuvântarea crucilor prin alinarea suferințelor, mângâierea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului și puterea Izvorului Tămăduirii.

Crucile de la mănăstirea Dervent 

Istoria sfintelor cruci de la Dervent poate fi reconstituită în parte cu ajutorul povestirilor din popor, transmise din generaţie în generaţie. Astfel, tradiția vorbește despre patru creștini care au fost condamnați la moarte de către conducătorul cetății Dervent. Aceștia au fost duși în arenă și supuși unor torturi greu de imaginat. Pe locurile unde au fost martirizați au fost găsite patru pietre crescute în formă de cruce. Nu se știe momentul martirajului. Până în secolul al XIV-lea nu se mai păstrează informații despre sfintele cruci de la Dervent.
 
Adem Paşa, pe moşia căruia se aflau sfintele cruci, a amenajat mai multe adăposturi pentru bolnavii creștini și musulmani care-și găseau tămăduire aici. În perioada stăpânirii otomane, Ahmet Bey (șeful unei raiale turcești de pe malul Dunării), aflând că aceste cruci aduc binecuvântare, a cumpărat moșia. Aceasta a fost ferită de foamete și de ciumă, iar mulți creștini veneau aici la muncă, doar ca să atingă sfintele cruci.
 
În preajma Războiului pentru Independenţa României, s-a călcat tradiţia ocrotirii crucilor. Unul dintre descendenţi lui Ahmet a mers la câmp, la vremea secerişului, şi a observat că aceste sfinte cruci sunt foarte cinstite de către slujitori. El a lovit cu sabia în crucea cea mare şi i-a rupt braţele, iar pe două dintre cele trei mici le-a scos din pământ. După Războiul de Independență, un cioban surdo-mut din Coslugea și-a găsit vindecarea la crucile de leac de la Dervent. Pe când își înapoia oile din marginea izlazului, l-a cuprins moleșeala, s-a întins și și-a așezat capul pe brațele curcii tăiate. Aici a dormit până după-amiază. Când s-a trezit, a auzit tunetele și picăturile de ploaie. După ce și-a strâns turma care se împrăștiase, a realizat minunea. Vestea minunii s-a răspândit și mulți oameni și-au găsit alinare la crucile de leac de la Dervent, așa cum au fost numite.

Ti-a placut articolul?

Comentarii