Victor Demin, Consulul General al Federatiei Ruse 65 de ani de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial

Împlinirea a 65 de ani de la sfârşitul celui de al doilea Război Mondial reprezintă un deosebit eveniment social - politic, a cărui importanţă pentru toate ţările lumii este greu de evaluat.

Forţele coaliţiei antihitleriste au reuşit în urma unei lupte crâncene să provoace o înfrângere zdrobitoare Germaniei naziste şi acoliţilor săi. O contribuţie decisivă la înfrângerea fascismului au avut-o popoarele Uniunii Sovietice. Trei sferturi dintre forţele armate ale Germaniei au fost distruse pe Frontul de Est. Rusia a îndeplinit misiunea istorică de salvare a Europei de la unirea cu forţa, precum şi de la nebunia proprie a acesteia.

Consecinţele acestei grandioase drame istorice au avut o influenţă directă asupra evoluţiei istoriei mondiale, inclusiv asupra dezvoltării relaţiilor internaţionale. Crearea coaliţiei antihitleriste este considerată a fi cea mai mare realizare diplomatică din acea perioadă. Acesta a fost un exemplu fără precedent de aliere a unor state cu ideologii şi sisteme politice diferite în faţa pericolului de moarte ce ameninţa omenirea. Membrii săi au reuşit să se ridice deasupra divergenţelor pentru a-şi distruge inamicul comun şi a cuceri Victoria pentru toţi.

Elementele orânduiri postbelice şi-au menţinut importanţa crucială până în prezent. Este vorba în primul rând despre Organizaţiei Naţiunilor Unite, a cărei Cartă este recunoscută drept un cod fundamental, de drept internaţional modern, fără alternative, pentru constituirea ordinii mondiale în secolul al XXI-lea.

Din păcate, în zilele noastre sunt frecvente încercările de a folosi tema celui de al doilea Război Mondial, întrebările cu privire la cauzele acestei catastrofe globale, în interesul diferitelor forţe politice.

Federaţia Rusă, luând act de importanţa amintirii lecţiilor din acest război cumplit, şi a cinstirii memoriei victimelor sale, precum si de a ajuta la păstrarea memoriei istorice a popoarelor, a prezentat celei de 64-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, în calitate de coautor împreună cu alte 58 de state din toate regiunile lumii, un proiect de rezoluţie intitulată „Şaizeci cinci de ani de la sfârşitul celui de al doilea război mondial". Acest document a fost adoptat la 2 martie 2010 la New York. Rezoluţia conţine apelul ca zilele de 8 şi 9 mai să fie zile de comemorare şi reconciliere, în numele victimelor celui al doilea Război Mondial.

Importanţa victoriei obţinute este deosebit de mare în condiţiile actuale, când statele, din cauza unor circumstanţe obiective, pur şi simplu sunt obligate să-şi unească forţele pentru a contracara provocările şi ameninţările actuale. Membrii coaliţiei antihitleriste au demonstrat, prin propriul exemplu, posibilitatea unei astfel de alianţe, indiferent de sistemele ideologice şi politice, în scopul luptei împotriva răului comun.

Cel de al doilea Război Mondial a dezvăluit caracterul inadecvat al politicilor tuturor statelor europene, indiferent de modul de guvernare, majoritatea ţărilor având regimuri semiautoritare şi autoritare. Faptul că a acesta nu fost un fenomen întâmplător este confirmat şi de tendinţele de extremă dreapta din viaţa politică contemporană a unor state, de încercările de reabilitare a regimurilor fasciste şi de glorificare a naziştilor şi complicilor acestora.

Fascismul - în grade diferite - a fost răspunsul cel mai frecvent la contradicţiile societăţii europene, care nu au putut fi soluţionate de Primul Război Mondial. Calea de ieşire din criză a fost găsită prin militarizarea economiei şi a relaţiilor internaţionale, acestea devenind factorul cheie în declanşarea celui de al Doilea Război Mondial. Istorici, precum şi numeroşi politicieni din acea vreme, au recunoscut în unanimitate că sistemul vicios de la Versailles a condus în mod inevitabil la un nou război în Europa.

Toate tragediile din secolele XIX şi XX, inclusiv colonialismul, produsele extremiste ale gândirii politice europene, primul şi cel de al doilea război mondial, nazismul şi fascismul, precum şi „războiul rece", au avut loc în cursul perioadei care poate fi caracterizată ca fiind de criză pentru societatea europeană. Bazele sale tradiţionale au fost distruse ca urmare a numeroaselor revoluţii din Europa.

Crearea unui model durabil de dezvoltare economică de orientare socială, bazat pe votul universal, şi sprijinindu-se pe o puternică clasă de mijloc, a fost posibilă numai după al doilea Război Mondial şi pe o bază tehnologică nouă.

Victoria asupra fascismului, precum şi evenimentele premergătoare războiului, care par a nu avea legătură cu aceasta, au dat frontierele actuale ale tuturor ţărilor din Europa Centrală, de Est şi Europa de Sud-est, precum şi celor din fosta Uniune Sovietică, împotriva cărora marea majoritate a membrilor familiei euro-atlantice nu au obiecţiuni.

Căderea Zidului Berlinului a marcat sfârşitul Războiului Rece. Atunci a fost posibilă luarea unor măsuri pentru a depăşi divergenţele ideologice, militare, politice şi de altă natură de pe continentul european. Cu toate acestea, ieşirea din Războiul Rece nu a fost perfectată din punct de vedere juridic internaţional, nu s-a reuşit depăşirea abordărilor de bloc în problemele de confruntare referitoare la securitate.

Criza din Caucaz, din august 2008, a demonstrat că regimurile iresponsabile sunt capabile de folosirea iresponsabilă a forţei şi aventurii militare, care fac ca întreaga Europă să fie prizoniera propriilor ambiţii.

Iniţiativa preşedintelui Dmitri Medvedev de a încheia un tratat privind securitatea europeană a reuşit în cele din urmă să pună capăt politicii de confruntare, cel puţin în sfera politico-militară. Prin restabilirea încrederii în acest domeniu, care ocupă cea mai mare parte a vechii agende a politicii europene, va fi posibilă concentrarea pe varianta sa pozitivă, care este dictată de cerinţele timpului.

Proiectul acestui Acord, a fost transmis de preşedintele Medvedev şefilor de state din spaţiul euro-atlantic şi şefilor executivi ai organizaţiilor care acţionează aici - NATO, Uniunea Europeană, Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă, CSI şi OSCE. În opinia noastră, încheierea Tratatului va da un impuls serios pentru punerea în practică a acestei iniţiative, va permite trecerea neîntârziată la analiza sa punctuală. În anii 1930, posibilitatea de a stabili un sistem de securitate colectivă în Europa a fost pierdută. Este de datoria actualilor lideri mondiali şi a noastră, a tuturor, de a preveni repetarea acestor erori în circumstanţele actuale, şi de a realiza, în sfârşit, proiectul Marii Europe.

Victor Demin, Consulul General al Federaţiei Ruse