Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:10 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius a făcut publică oferta pentru anul 2013-2014 Află la ce facultăţi se susţin probe de aptitudini, teste şi interviuri

ro

25 Jan, 2013 20:00 11003 Marime text

04_ovidius_-_Universitatea_Ovidius_sediu.jpgUniversitatea Ovidius a publicat pe pagina sa de internet oferta educaţională pentru anul universitar 2013-2014.

Cele 16 facultăţi ale instituţiei de învăţământ superior au anunţat viitorilor studenţi specializările, dar şi condiţiile în care se va face admiterea pentru următorul an universitar. Dacă la unele facultăţi admiterea se va face în baza examenelor de bacalaureat, la unele candidaţii vor trebuie să susţine anumite probe.

Astfel, Facultatea de Medicină dentară propune pentru studiile de licenţă două specializări: „Medicină dentară" şi „Tehnică dentară". La specializarea „Medicină dentară" durata studiilor este de 6 ani, iar concursul de admitere constă într-un test grilă de 100 de întrebări din biologie şi chimie organică. La specializarea „Tehnică dentară" durata studiilor este de 3 ani. Admiterea se face în baza unei probe de aptitudini care constă în modelaj din gips după un model dat. Media de admitere va fi calculată astfel: 80% nota de la proba de aptitudini şi 20% - nota de la bacalaureat. Perioada de înscriere este 15 - 22 iulie.

Oferta Facultăţii de Ştiinţe Economice este următoarea: specializările Administrarea afacerilor, Economie li afaceri internaţionale, Contabilitate, Finanţe şi bănci, Marketing, Management.

Cei care doresc să urmeze Facultatea de istorie şi Ştiinţe Politice port opta pentru specializările Istorie, Ştiinţe Politice, Relaţii Economice şi Studii Europene. Înscrierile sunt programate pentru luna iulie 2013, iar admiterea se va desfăşura în baza concursului de dosare, având drept criteriu de clasificare media la examenul de bacalaureat în proporţie de 100%.

La Facultatea de Farmacie perioada de înscriere este 11-20 iulie 2013. Cele două specializări sunt Farmacie (durata studiilor de 5 ani) şi Asistenţă de farmacie (durata studiilor de 3 ani). Pentru specializare Farmacie, viitorii studenţi vor susţine un test grilă format din 100 de întrebări (50 la biologie şi 50 la chimie organică). Ierarhizarea candidaţilor la admitere se va dace ţinând cont de media la concursul de admitere. Pentru specializarea Asistenţă de farmacie, concursul de admitere constă din analiza dosarelor candidaţilor.

Facultatea de Medicină vine cu trei specializări: Medicină, Asistenţă medicală generală şi Balneofiziokinetoterapie şi recuperare. Pentru specializarea Medicină (durata studiilor 5 ani), viitorii studenţi vor susţine un test grilă, format din 100 de întrebări (50 la biologie şi 50 la chimie organică). Şi la specializarea Asistenţă medicală generală (durata studiilor 4 ani)se va susţine un test grilă, format din 60 de întrebări la biologie. Admiterea la specializarea Balneofiziokinetoterapie şi recuperare (durata studiilor 3 ani) se va face în funcţie de rezultatele la examenul de bacalaureat.

Specializările Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei sunt Psihologie, Psihopedagogie specială, Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Asistenţă Socială. Pentru toate programele de studii de licenţă se va face în urma concursului de dosare. Candidaţii pentru specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar vor susţine o probă eliminatorie de aptitudini, care are patru componente: muzică, desen, educaţie fizică şi comunicare.

Facultatea de Litere propune absolvenţilor de liceu următoarele specializări: Limba şi literatura română şi o limbă străină, Limba şi literatura engleză şi o limbă străină, Limba şi literatura franceză şi o limbă străină, Limbi moderne aplicate şi Jurnalism. Înscrierea se va face în luna iulie 2013. Candidaţii vor susţine probe, care constau în alcătuirea unui text, exerciţii care să ateste cunoaşterea normelor limbii literare din sfera ortografiei, ortopediei şi punctuaţiei, gramaticii, lexicologiei şi stilisticii limbii române, precum şi probe orale pentru limba străină.

Cei care vor opta pentru Facultatea de Educaţie au la dispoziţie specializările: Educaţie fizică şi sportivă, Sport şi performanţă motrică, Kinertoterapie şi motricitate specială. Admiterea constă în susţinerea a trei probe: traseu contra cronometru (probă eliminatorie), atletism (sau gimnastică) şi un joc sportiv la alegere (baschet, handbal, volei şi fotbal).

La Teologie oferta constă în următoarele specializări: Teologie ortodoxă pastorală, Teologie ortodoxă didactică, Teologie ortodoxă şi asistenţă socială şi Muzică religioasă. Perioada de înscriere este între 15 şi 25 iulie 2013, iar admiterea constă în concursul dosarelor şi un interviu.

Specializările facultăţii de Matematică şi Informatică sunt: Matematică, Matematică-Informatică, Informatică. Înscrierea se va face în perioada 16-27 iulie 2013. Admiterea va avea loc în baza concursului de dosare.

La Facultatea de Arte, viitorii studenţi vor trebui să susţină probe de aptitudini care constau în recitarea unor versuri, verificarea aptitudinilor muzicale, ritmice, mişcare şi dans, interpretarea unui monolog, povestire. Specializările facultăţii sunt: Artele spectacolului (actorie), Artele spectacolului (coreografie), Interpretare muzicală (Canto), Pedagogie muzicală şi Pedagogia artelor plastice şi decorative.

Oferta universităţii Ovidius poate fi consultată aici: univ-ovidius.ro

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii