Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:08 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei zile de simpozioane şi rugăciune Congresul de District al Martorilor lui Iehova, la Constanţa (galerie foto)

ro

07 Sep, 2013 00:00 5792 Marime text
Peste 1.000 de persoane din constanţa participă, timp de trei zile, de vineri până duminică, la Congresul de District al Martorilor lui Iehova - „Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul”, care este găzduit în cele două săli ale Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa.

Tema congresului se bazează pe îndemnul biblic din Ioan, unde Isus Cristos a spus „Sfinţeşte-i prin adevăr. Cuvântul tău este adevărul”. „Mulţi oameni preţuiesc Biblia şi o consideră Carte Sfântă. Cu toate acestea unii se îndoiesc că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu şi nu permite principiilor ei înţelepte să le ghideze viaţa. Adevărul biblic ne ajută să avem cea mai bună viaţă în prezent şi ne oferă o speranţă de viitor. De aceea, întregul program al congresului ne ajută să înţelegem adevărul, să-l preţuim, să-l aplicăm în viaţă şi să-l imităm pe Dumnezeu adevărului”, a declarat Harold Scaramuzzino. În prima zi a congresului participanţii au ascultat mai multe prelegeri, printre care menţionăm: „Adevărul ne eliberează din starea de înstrăinare de Dumnezeu, de o conştiinţă încărcată, de obiceiurile rele, de deznădejde, oferindu-ne adevărata speranţă”, „Cumpără adevărul şi nu-l vinde”, „Credeţi în declaraţia inspirată a adevărului”. Tot, ieri, cei prezenţi au vizionat şi drama „Ia aminte la lucrurile minunate ale lui Dumnezeu”.

Cea de-a doua zi a congresului va debuta cu simpozionul „Să ne alipim de ceea ce este adevărat!”,urmat de un alt simpozion cu tema „feriţi-vă de apostolaţi”. La ora 11.40, la sediul Martorilor lui Iehova, de pe strada Ion Corvin nr. 33, va avea loc botezul a 12 persoane. Şi în după-amiaza zilei de ieri a fost prezentată drama audio „Să rămânem tari în credinţă şi să ne învingem temerile”.

Ultima zi a congresului, duminică, va începe cu „Ajutaţi-vă copiii să umble în continuare în adevăr”, urmată de Simpozionul „Promisiunile lui Iehova se împlinesc întotdeauna!”, urmat de discursul public „Ce este adevărul” şi de rezumatul „Turnul de veghe”. Ce-a de-a treia dramă, pe care o vor putea viziona participanţii la acest congres, este „Să ne pregătim inima pentru persecuţii”. Cele trei zile ale congresului vor fi pline şi de muzică, cântări şi rugăciuni.

La nivel mondial, există mai bine de 7.100.000 de Martori ai lui Iehova, care activează în 236 de ţări şi teritorii. Martorii lui Iehova sunt o religie creştină internaţională, care urmează modelul lăsat de creştinii care au trăit în secolul I.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii