De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
07:59 18 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Situaţie fără precedent la Constanţa Biserica „Sfântul Mucenic Haralambie“ riscă demolarea

ro

18 Mar, 2016 00:00 2582 Marime text
Biserica ce poartă hramul Sfântului Mucenic Haralambie, situată pe bulevardul Tomis, în zona Boema, ridicată în anul 2010, sub îndrumarea Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie, ar putea fi demolată de Primăria Constanţa. Motivul este lipsa autorizaţiei de construire.
 
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că se caută soluţii pentru intrarea în legalitate a bisericii construite pe bulevardul Tomis nr. 301 (zona Boema), ce poartă hramul Sfântului Mucenic Haralambie.
 
„Arhiepiscopia Tomisului caută soluţii pentru intrarea în legalitate a bisericii de pe bulevardul Tomis. Nu vrem să se ajungă la demolare. Am sistat lucrările, ca urmare a sesizării primite de la Primăria Constanţa“, a precizat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu.
 
La rândul său, Ionuţ Pripişi, seful Corpului de Control al Primăriei Constanţa, a confirmat că au fost stabilite mai multe măsuri în privinţa acestui lăcaş de cult: „Au fost dispuse măsuri pentru intrarea în legalitate a construcţiei. De altfel, aceste măsuri au început să fie realizate.“
 
„Odată cu începerea postului, sunt mari ispite. Dumnezeu ne trimite ispite pentru întărirea noastră şi întărirea în credinţă, dar Maica Domnului şi Sfântul Mucenic Haralambie ne vor ocroti şi ne vor păzi. Dacă cumva nu suntem în regulă, ne vor ajuta să fim în regulă. Eu ţin post negru şi mă rog la Maica Domnului ca ea să ţină biserica întărită, cu credincioşii cât mai aproape de ea. Toate aceste ispite pe care le au credincioşii în aceste momente să fie pentru întărirea noastră“, ne-a transmis preotul paroh Ciprian Stanca. Terenul pe care este ridicată biserica aparţine domeniului public al municipiului Constanţa.
 
Potrivit informaţiilor prezentate pe site-ul Bisericii „Sfântul Mucenic Haralambie“, lăcaşul de cult a fost ridicat în anul 2010. „Sub îndrumarea ÎPS Teodosie, au început lucrările la 1 iulie 2010 şi s-a făcut sfinţirea mică la 25 iulie 2010. Preot paroh este Ciprian Stanca, iar coslujitori sunt preot Irinel Petroiu şi preot Marius Asandei. Începând cu 1 octombrie 2010, a venit al patrulea preot, Bogdan Gavrilă, şi, de atunci, s-a oficiat zilnic sfânta liturghie. În anul 2011, de hramul bisericii, am primit în dar sfintele moaşte ale Sfântului Haralambie, iar în anul 2012, tot cu prilejul hramului, l-am avut oaspete special pe mitropolitul de Calcedon“, se arată pe site-ul parohiei (http://www.sfantul-haralambie.ro).
 
În urma unui parteneriat între Arhiepiscopia Tomisului şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Parohia „Sfântul Haralambie” oferă sprijin pastoral, financiar şi alimentar copiilor din centrele de plasament: „Traian”, „Antonio”, „Micul Rotterdam”, Centrul de primire a copiilor în regim de urgenţă şi „Delfinul”. De asemenea, organizează pentru aceşti copii pelerinaje şi excursii la mănăstirile şi cetăţile din judeţ. Tot în cadrul acestui proiect, parohia întreţine două familii nevoiaşe, fiecare având câte cinci copii, şi oferă zilnic câte un pacheţel unui număr de 46 de copii cu probleme de la Şcoala inclusivă „Ovidiu” din Constanţa.

Născut în aceeaşi localitate cu ÎPS Teodosie


Preotul paroh Ciprian Stanca s-a născut în Dorna Arini, judeţul Suceava, localitatea de baştină a Ierarhului Tomisului, ÎPS Teodosie. Potrivit Registrului Comerţului, Ciprian Stanca a fost asociat unic al societăţii Cypygos SRL, în prezent, radiată. Societatea a desfăşurat activităţi de „comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun“.

Citeşte şi

Acuzaţii la adresa Bisericii „Sfântul Mucenic Haralambie“ Cum poţi ridica o clădire în Constanţa fără autorizaţie de construire (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • lucian56 21 Mar, 2016 19:34 Eu de anul trecut am trimis un mail la Ziua, care s-a interesat si a constatat ceea ce este si azi. Lipsa autorizatiei si o constructie total impotriva unor minime reguli bisericesti (spuneam atunci ca nu se mai poate inconjura biserica de paste) si arhitectonice. Domnul acesta Pripisi ar trebui sa-si faca treaba conform fisei postului nu sa caute "masuri de intrare in legalitate".