Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:36 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şeful departamentului de chirurgie robotică de la Spitalul Johns Hopkins, profesor de urologie, oncologie şi inginerie biomedicală Cine este medicul american care l-a operat pe preşedintele CJC Nicuşor Constantinescu

ro

17 Apr, 2014 00:00 5471 Marime text
Unul dintre cei mai buni medici specialişti în chirurgie robotică din lume, cu 6.000 de operaţii la activ, Mohamad E. Allaf l-a operat pe preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, de cancer la prostată. Operaţia avut loc la spitalul american Johns Hopkins din Baltimore, Maryland.

„În România nu se fac astfel de intervenţii chirurgicale, costurile fiind foarte mari, iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu decontează astfel de operaţii. Mai mult, există o anumită tehnologie care se foloseşte în cancerul de prostată, respectiv chirurgia robotică. Prostata este un organ destul de bine vascularizat şi dacă se scoate prostata şi nu se respectă nervii şi vasele, pot apărea complicaţii ulterioare. În clinica în care s-a operat domnul preşedinte, medicii au realizat 6.000 de intervenţii robotice. Vă daţi seama care este dimensiunea experienţei. Una dintre indicaţiile clare pentru gradul de malignitate pe care îl avea era chirurgia robotică. Singurii roboţi chirurgicali din lume au fost construiţi în America. În faţa Europei, au cel puţin 15 ani de experienţă. Ei au fost gândiţi pentru chirurgie militară. Roboţii pot fi accesaţi şi de la distanţă. Medicul poate să fie oriunde în lume. Sunt nave militare dotate cu roboţi chirurgicali. Precizia lor este la nivel de microni, dar cea mai ieftină intervenţie pleacă de la 20 de mii de dolari. Aceste intervenţii sunt foarte scumpe“, a explicat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, dr. Dănuţ Căpăţînă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Mohamad E. Allaf, specializat în intervenţii chirurgicale robotizate

La doar 39 de ani, doctorul Mohamad E. Allaf este conferenţiar universitar în cadrul Brady Urological Institute, având specializări în Urologie, Oncologie şi Inginerie Biomedicală. Totodată, dr. Allaf este directorul secţiei de Chirurgie Robotică şi Minim Invazivă din cadrul Spitalului Johns Hopkins. Expert în intervenţii chirurgicale deschise şi minim invazive, specializat în intervenţii chirurgicale robotizate, dr. Allaf conduce un laborator de cercetare care vizează reducerea morbidităţii asociate tratamentului de cancer urologic.
Potrivit site-ului www.urology.jhu.edu/mohamadallaf, în anul 2000, Mohamad E. Allaf a absolvit Institutul Medical Johns Hopkins, urmând, în perioada 2002 - 2006, rezidenţiatul în Chirurgie Urologică, în cadrul Institutului de Urologie James Buchanan Brady al Spitalului Johns Hopkins.

Cu zeci de articole ştiinţifice publicate în reviste de specialitate, capitole incluse în diverse volume medicale, anvergura medicului Allaf este recunoscută nu doar de pacienţii pe care îi tratează, ci şi la nivel instituţional. Astfel, printre premiile obţinute de medic se numără distincţia acordată de Societatea Americană de Chirurgie Laparoscopică, pentru rezultate remarcabile, în 2003, sau premiul întâi la concursul de eseuri axate pe cercetare clinică, acordat de Asociaţia Americană de Urologie în 2005.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • stefan 17 Apr, 2014 08:23 sa il ajute dumnezeu si sa se intoarca sanatos la familie.