Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:22 22 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Şcoala vedetelor Liceul Teoretic „George Călinescu", la ceas aniversar

ro

23 Apr, 2012 00:00 972 Marime text
cap_9.jpgLiceul Teoretic „George Călinescu" aniversează 22 de ani de existenţă. Cu acest prilej, în perioada 23 - 26 aprilie, sunt organizate diverse activităţi educative şi cultural-artistice.De asemenea, în zilele de marţi, miercuri şi joi vor fi organizate Zilele Porţilor Deschise, împreună cu absolvenţii claselor a IV-a şi a VIII-a. 

Liceul Teoretic „George Călinescu" este recunoscut pentru promovarea în rândul elevilor a învăţării limbilor străine la standarde înalte. Printre persoanele publice care au învăţat la această unitate de învăţământ se numără şi Ioana Băsescu (fiica preşedintelui Traian Băsescu), Iulia Huiu (fost consilier personal al primului ministru Călin Popescu Tăriceanu), actriţa Dana Dumitrescu. „Foarte mulţi dintre absolvenţii liceului şi-au făcut cariere de succes în Statele Unite, Anglia, Italia", a declarat Constantin Daba, fostul director al Liceului „George Călinescu". Unitatea de învăţământ preuniversitar este centru organizator al examenului Cambridge (limba engleză), DELF Scolaire (limba franceză) şi DELE (limba spaniolă). Pentru atestarea cunoştinţelor elevilor, conducerea liceului a demarat deja examenele de certificare. Având o ofertǎ educaţională bogatǎ, în special în domeniul limbilor strǎine, dar şi în al ştiinţelor, Liceul Teoretic „George Călinescu" se prezintă ca o şcoală modernă europeană, care corespunde diversitǎţii pasiunilor şi aptitudinilor elevilor. Procesul instructiv-educativ, pus sub semnul cultivării spiritului liber în gândire, urmăreşte adaptarea şi reuşita fiecǎrui elev, contribuie la menţinerea unei educaţii de calitate, precum şi la transmiterea din generaţie în generaţie a spiritului cǎlinescian. Unitatea şcolară dispune de opt cabinete de limbi străine, dintre care trei de limba engleză, două de limba franceză, unul de limba spaniolă, unul de limba italianǎ şi unul de limba germană, destinate învăţării limbilor străinecu ajutorul celor mai moderne metode. Pe lângă acestea, elevii au la dispoziţie un cabinet de biologie,unul de fizică-chimie, unul de geografie, dotate cu calculatoare, laptopuri, videoproiectoare, televizoare, DVD-uri, radiocasetofoane, material didactic necesar predării orelor de curs într-o manieră modernă. Nu lipsesc nici cabinetele de informatică, trei la număr, echipate cu materiale de ultimă generaţie: calculatoare, laptop-uri, table interactive, copiatoare multifuncţionale, videoproiectoare, lecţiiinteractive.

Ti-a placut articolul?

Comentarii