Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:38 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Schimbarea la faţă a Spitalului Judeţean Constanţa (galerie foto)

ro

01 Mar, 2012 00:00 1630 Marime text
DSCF3222.jpgConducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa a început înlocuirea lifturilor vechi de peste 50 de ani ale unităţii.

De ieri, cea mai mare unitate sanitară din judeţul Constanţa are cinci lifturi nou-nouţe, care vor transporta pacienţii. „De azi (n.r. ieri) vor fi puse în funcţiune cinci ascensoare noi. Restul ascensoarelor, şapte la număr, vor fi schimbate şi ele", a declarat managerul Spitalului Judeţean, Dan Căpăţînă. Valoarea investiţiei se ridică la suma de 600.000 de euro şi a fost suportată integral de Consiliul Judeţean Constanţa. Noile achiziţii vor reduce şi cheltuielile de exploatare din punct de vedere al consumului energetic, în sensul că noile lifturi au consumuri cu până la 50% mai mici decât cele vechi. Ascensoarele vor funcţiona pe bază de cartelă electronică sau cu însoţitor. De asemenea, personalul medical şi cel auxiliar vor beneficia de vestiare nou-nouţe. „Am achiziţionat, împreună cu Sindicatele, vestiare noi. Ei au pus jumătate din bani, iar noi cealaltă jumătate. La această oră avem deja cumpărate 800 de vestiare. Mai avem de achiziţionat aproximativ 800 de vestiare şi apoi toată lumea va beneficia de un vestiar propriu. Mai mult, personalul medical va avea o cale de acces direct către vestiare, separată de cea a pacienţilor sau a însoţitorilor. Accesul personalului medical va fi dinspre bulevardul Tomis", a mai spus managerul Spitalului Clinic Judeţean Constanţa. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 900.000 de lei. Nu în ultimul rând, Spitalul Judeţean îşi va schimba înfăţişarea, după ce va fi inaugurată noua cale de acces în unitatea sanitară pentru pacienţi şi însoţitori, pe partea cu RAJA SA. Pacienţii care vor veni pentru internare vor intra pe la demisol, unde este acum accesul la Radioterapie. Cât priveşte vizitatorii, aceştia vor avea la dispoziţie o sală de aşteptare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii