Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:45 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sărbătoare la Forţele Navale Române Viceamiralul Aurel Popa îşi face ziua de naştere

ro

24 Jul, 2013 00:00 4492 Marime text
Viceamiralul Aurel Popa, şeful Statului Major al Forţelor Navale, împlineşte astăzi 59 de ani.

Aurel Popa s-a născut pe 24 iulie 1954, la Galaţi. La scurt timp după absolvirea Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân" din Constanţa, în anul 1980, a fost numit la comanda unei vedete torpiloare, până în 1983, când a fost promovat în funcţia de comandant de secţie în cadrul aceleiaşi unităţi de vedete torpiloare pe aripi portante. În perioada 1988 - 1990, Aurel Popa a fost ofiţer - student al Facultăţii Interarme din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare din Bucureşti (actuala Universitate Naţională de Apărare), la absolvire fiind numit comandantul Vedetei Torpiloare Mari 202.După patru ani, în 1994, a fost promovat în funcţia de comandant al Divizionului de Vedete Torpiloare, funcţie pe care a îndeplinit-o până în anul 2001, când a fost numit locţiitor al comandantului şi şef de stat major la Academia Navală „Mircea cel Bătrân" din Constanţa. Popa a absolvit Colegiul de Comandă şi Stat Major - perfecţionare în conducerea marilor unităţi operative din Marina Militară în anul 1997 şi Colegiul de Război - seria a X-a, în anul 2002. În anul 2003 a fost împuternicit, prin ordin al ministrului Apărării, comandant al Academiei Navale, instituţie pe care a condus-o până în anul 2004. A activat apoi, între anii 2004 - 2006, ca şef al Serviciului Instrucţie, în cadrul Statului Major al Forţelor Navale, contribuind semnificativ la conceperea şi implementarea noului sistem de instrucţie în Forţele Navale. În perioada 2006 - 2007, a comandat Flotila de Fregate din compunerea Flotei, iar în luna ianuarie 2007 a fost numit locţiitor al comandantului Flotei. Doi ani mai târziu, în luna martie 2009, a fost promovat în funcţia de comandant al Flotei. Pe 13 august 2007, prin decret prezidenţial, a fost înaintat la gradul de contraamiral de flotilă. În luna februarie 2009 a absolvit „The Navy Executive Business Course", la Universitatea North Carolina, SUA, în luna februarie 2009, iar pe data de 23 octombrie 2009 a fost înaintat la gradul de contraamiral. La data de 1 iulie 2010, prin ordin al ministrului Apărării Naţionale, a fost numit şef al Statului Major al Forţelor Navale. La data de 1 decembrie 2010 a fost avansat la gradul de viceamiral.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii