Sandu Gheorghe „Sunt linia intai, la Petromidia, de 30 de ani"

„Prima instalaţie, când s-a pornit, s-a îngrădit cu sârmă ghimpată, dar se lucra în jur. Apoi s-a mutat gardul mai încolo şi mai încolo"

Lucrează de mai bine de 30 de ani la Petromidia şi nu îşi poate imagina viaţa în altă parte. Sandu Gheorghe este unul dintre cei care au văzut rafinăria de la Năvodari ridicându-se din nisip. Petromidia s-a născut, s-a dezvoltat şi a devenit o emblemă sub ochii săi. A venit la Năvodari de la Brazi de curiozitate şi nu a mai putut să plece de aici. A crezut în Petromidia şi acum, după cum spune, i-a intrat în sânge.
„Am ajuns greu. Nimeni nu ştia unde începe Midia. Toată lumea ştia de beneficiar. Era un autobuz care ne aducea din Constanţa, numărul 52, plin de muncitori. Trebuia să coborâm la CP Midia şi nimeni nu ştia unde era. De la Năvodari până la Corbu erau câteva staţii, nu mai ştiu exact câte şi am coborât unde s-a nimerit. Iar de 30 de ani tot aici am coborât", povesteşte Sandu Gheorghe. Acum lucrează la Midia Marine Terminal, dar spune că de-a lungul timpului provocările au fost cele care l-au ţinut pe loc pentru că „la Petromidia nu te plictiseşti niciodată, mereu intervine ceva nou".
A ajuns la Năvodari de la Brazi, unde lucra de şase ani. A auzit că se construieşte ceva nou, iar curiozitatea l-a împins către malul mării. Dar nu avea mare lucru de văzut: „Aici erau doar utilaje care începuseră să se pună pe fundaţie. În rest, doar nisip şi stuf. Când am căutat birourile beneficiarului, mi-a arătat cineva din drum nişte barăci de lemn şi am luat-o prin nisip, printre fiare şi am ajuns la barăci. Alea erau birourile. Am ajuns la directorul general, care avea biroul tot într-o baracă, şi mi-a explicat care era problema aici. Mi s-a părut interesant şi m-am întors la Ploieşti decis, mi-am luat nevasta şi copilul şi le-am zis: Hai la Constanţa!". Avea numai 26 de ani şi spune că venirea la Petromidia s-a datorat în mare parte dorinţei de schimbare.

„Nu-mi văd viaţa în altă parte"

„I-a plăcut soţiei, am adus-o şi pe ea. Lucrează aici de tot atâţia ani. Aici a fost a doua noastră casă, în care am petrecut mai mult timp decât la noi acasă. Primul copil nu a vrut să ne îmbrăţişeze meseria. Este profesoară la Liceul Economic. Al doilea copil ni s-a născut aici, dar ne-a văzut ce program de lucru avem şi a ales marea, s-a făcut marinar", spune Sandu Gheorghe. Care este secretul? Cum poţi munci 30 de ani în acelaşi loc? Pare complicat, dar dacă îl asculţi pe Sandu Gheorghe, ţi se pare cel mai uşor lucru din lume. Nici nu vrea să se gândească la pensie. Nu ar şti încotro să o ia, ce să facă în continuare. Viaţa i s-a contopit cu Petromidia: „În cei 30 de ani au apărut fel de fel de provocări şi asta ne-a ţinut pe loc. Eu am început în prima instalaţie care s-a pornit la Petromidia şi tot acolo sunt, deşi între timp m-am ocupat şi cu una, şi cu alta. Acum sunt implicat într-un alt proiect. Sunt linia întâi, cum se spune. Dacă se întâmplă să cadă linia întâi, cade tot frontul. Aşa se spune. În cei 30 de ani s-a dezvoltat totul şi le-am văzut pe toate, în amănunt. Prima instalaţie, când s-a pornit, s-a îngrădit cu sârmă ghimpată, dar se lucra în jur. Apoi s-a mutat gardul mai încolo şi mai încolo. Sincer, nu-mi văd viaţa în altă parte. Nici nu vreau să mă gândesc la pensie, pentru că nici nu-mi trece prin minte. Aşa mi-a intrat în sânge... încât chiar nu ştiu ce voi face. Eu încerc să povestesc celor tineri tot ce am trăit noi aici, toate problemele pe care le-am rezolvat şi cum am făcut-o".