Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:27 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Salvamarii dau in judecata Primaria Mangalia

ro

24 Jan, 2009 02:03 2008 Marime text

lipoveanu.jpgPreşedintele Callatis Club Nautic a declarat că va acţiona în instanţă primăria oraşului Mangalia

La finele sezonului estival, „Callatis Club Nautic", societatea care s-a ocupat de serviciul Salvamar în sudul litoralului, a pierdut licitaţia, la „mustaţă".

Licitaţia a fost organizată de primărie pe 18 august şi ar fi urmat să nu îl „solicite" pe câştigător decât circa două săptămâni, adică până la finele sezonului. Licitaţia a fost câştigată de Asociaţia Operatorilor de Plajă Litoral, o organizaţie relativ nouă, înfiinţată în urmă cu câteva luni. Aceasta este formată din SC „Perla Venusului" SRL din Venus, SC „Adras" SRL Saturn, SC „NCS Virtus" SRL şi SC „Lial Star" SRL. Cum această firmă a fost „câştigătoare" şi în ochii guvernanţilor, suma de 12 miliarde de lei vechi, bani alocaţi din bugetul naţional, a intrat în contul acesteia. În acest mod, firma care a prestat acest serviciu o vară întreagă nu a primit niciun ban. Mai mult, din declaraţiile preşedintelui „Callatis Club Nautic", George Lipoveanu, la licitaţie, firma câştigătoare a solicitat de la bugetul de stat cele 12 miliarde de lei vechi, în timp ce firma perdantă a cerut numai 6 miliarde de lei, care îi acopereau toate cheltuielile cu salariile salvamarilor, întreţinerea foişoarelor şi a echipamentelor. Cu alte cuvinte, a pierdut firma care „cerea" mai puţin!

Sky-jetul le-a adus victoria

Mai mult, un alt criteriu „crucial" a fost acela că asociaţia câştigătoare avea... un sky-jet mai mult decât „Callatis Club Nautic". Şi asta, în condiţiile în care nicio viaţă omenească, în România sau aiurea în lume, nu a fost salvată cu un astfel de utilaj! După cum ne-au declarat şi salvamarii, dar am văzut şi la faţa locului, în cele două-trei săptămâni rămase din sezonul estival, niciun foişor „suplimentar" celor ale „Callatis Club Nautic" şi nici ţipenie de salvamar „şcolit" ad-hoc nu s-au văzut în sudul litoralului. De-a lungul timpului, „Callatis Club Nautic" a investit sume enorme atât în logistică, cât şi în pregătirea oamenilor: „Eu am, toată iarna, 10 angajaţi permanent, care au grijă de ambarcaţiuni, de cele 800 de balize, de lesturile turnate, de vopsitul bărcilor, de echipamente, foişoare şi steaguri. Alături de aceştia, timp de cinci luni, am 60 de oameni care stau la foişoare. Toţi sunt pregătiţi şi brevetaţi, sunt oameni care cunosc toate gropile marine şi curenţii. Toate acestea au fost plătite, anul acesta, din banii mei, o bună parte împrumutaţi de la bănci", afirmă George Lipoveanu.

Elena Udrea va nimeri în plin scandal

În urmă cu şase ani, „Callatis Club Nautic" a  participat la licitaţia organizată de Apele Române şi a câştigat pe zona de sud a litoralului. În fiecare an se încheia câte un act adiţional. Erau contracte de „forţă majoră", pentru că, de la an la an, întârzierea fondurilor de la Guvern crea probleme foarte mari salvamarilor. Anul trecut, din cauza aceleiaşi întârzieri, dar şi pentru că lucrurile s-au mişcat destul de greu prin primărie, „Callatis Club Nautic" nu a reuşit să încheie niciun fel de contract. „Teren" numai bun de aruncat „sămânţa" unei licitaţii grăbite... La vremea licitaţiei, primarul municipiului Mangalia, Claudiu Tusac, afirma că legea a fost respectată întocmai: „La licitaţie au participat trei societăţi. A câştigat cea care a dat cea mai bună ofertă. Însă, aşa cum am mai afirmat, am promis că nu îmi voi bate joc de niciun om din Mangalia şi voi căuta soluţia cea mai bună pentru rezolvarea situaţiei firmei care a pierdut", ne declara edilul local. Acelaşi lucru, se pare, i l-a spus şi lui George Lipoveanu, cel care şi-a căutat, în continuare, dreptatea în faţa celui votat să reprezinte interesele şi dreptatea cetăţenilor din Mangalia: „Primarul mi-a zis că, în cazul în care comisia de licitaţie - formată din mai multe persoane, printre care o juristă ce şi-a dat demisia la câteva săptămâni după aceea şi angajaţi ai primăriei - a greşit, trebuie să plătească cu vârf şi îndesat. Sunt două lucruri distincte aici: eu am cerut doar jumătate din suma pe care cealaltă societate a solicitat-o, deci oferta mea era de două ori mai ieftină, iar pe de altă parte, oamenii aceia nu au făcut nimic pentru a-şi fi meritat banii. Nu au muncit ca oamenii mei, nu au salvat viaţa nimănui. Am spus că e loc sub soare pentru toţi, dar deja, după un an de zile, intervine prostia. Voi merge în instanţă cu primăria şi nu numai pe civil, ci şi pe penal", este decis George Lipoveanu. Acesta va organiza, miercuri, o conferinţă de presă în care va prezenta toate documentele care îi dau dreptate în faţa legii. Conferinţa se va desfăşura cu numai două zile înainte de sosirea ministrului Turismului, Elena Udrea, invitată la distracţie pe litoral, dar care va nimeri în plin scandal al licitaţiei salvamarilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii