Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:59 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rezultatele la capacitate vor fi afisate astazi

ro

22 Aug, 2002 00:00 2994 Marime text

Dupa examen, urmeaza inscrierea la liceu

Inscrierea in licee si repartizarea vor avea loc intre 30 august si 5 septembrie * Au ramas vacante 150 de locuri la scolile profesionale si 50 la liceu * Primii repartizati la licee sunt absolventii care au promovat examenul de capacitate

Pentru unii candidati care au participat la examenul de capacitate emotiile s-au incheiat inca din luna iulie, insa pentru cei care au avut corigente sau cei care au fost respinsi examenul continua. Probele de capacitate s-au desfasurat in perioada 19-22 august, inscrierile incepandu-se de pe 14 august. Pentru sesiunea a doua a examenului s-au inscris initial 2.778 de candidati, dintre care 7 proveneau din generatiile trecute. Insa, pe parcursul celor trei zile de examen, 120 de candidati au renuntat sa mai participe la concurs. Cei mai multi absenti s-au inregistrat la proba de limba romana, unde au absentat peste 100 de elevi. Lucrarile candidatilor au fost corectate in doua centre din Constanta: la Grupul Scolar "George Emil Palade" si la Grupul Scolar "Dimitrie Leonida". Rezultatele examenului de capacitate vor fi afisate astazi, cei nemultumiti avand ocazia, pana la ora 19.00, sa depuna contestatii. Inspectorii de specialitate au declarat ca subiectele la cele trei probe au fost de nivel mediu, fiind accesibile oricarui elev. Dupa examen, urmeaza o noua etapa: inscrierea in licee, scoli profesionale si scoli de ucenici si repartizarea pe locurile ramase libere, ce vor avea loc intre 30 august si 5 septembrie. Pentru sesiunea din august au ramas libere aproape 150 de locuri la scolile profesionale si de ucenici si 50 de locuri la liceu. La admiterea in liceu pot participa cei care au promovat examenul de capacitate in a doua sesiune, cei nerepartizati la sesiunea de admitere din luna iulie, precum si cei care nu au promovat examenul de capacitate. In cazul in care la Liceul Sportiv, Liceul de Arta, Colegiul Pedagogic "Constantin Bratescu" si Liceul "George Calinescu" exista locuri libere, in data de 27 august se vor face inscrierile pentru cei care doresc sa urmeze o clasa cu program special. In perioada 28-29 august, la aceste licee se vor sustine probe de aptitudini sau teste de verificare a cunostintelor de limba moderna sau materna. De asemenea, in cazul in care repartizarea nu este computerizata, comisia judeteana de admitere va anunta din timp impartirea pe ore si pe grupe de medii a absolventilor, luandu-se masuri pentru asigurarea bunei desfasurari a repartizarii. Cei care vor fi primii repartizati la licee sunt absolventii care au promovat examenul de capacitate din luna august. Absolventii claselor a VIII-a care nu au promovat examenul de capacitate vor fi repartizati pe locurile ramase libere la scolile profesionale si la scolile de ucenici.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii