Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:14 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reportaj la staţia Constanţa a Consiliului Naţional al Audio - Vizualului Ce face un inspector CNA pe opt staţii TV şi 19 posturi de radio (Galerie foto)

ro

21 Sep, 2012 01:00 3672 Marime text
CNAConstanta.jpgDintr-un apartament situat la primul etaj al unui bloc din zona Gării, 24 de ore din 24, un inspector de audio-vizual monitorizează cu aparatura depăşită toate emisiunile la posturile locale de televiziune, dar şi cele de radio.

La butoane stă un singur om: Doina Stoica, care este inspector de audio - vizual din cadrul Consiliului Naţional al Audio - Vizualului (CNA), autoritate care se află sub control parlamentar. În momentul în care am realizat reportajul, inspectorul urmărea transmisia postului DIGI TV Constanţa. „Ei dau în bandă informaţii despre starea vremii. Şi nu dădeau sursa. Atunci i-am sunat şi le-am cerut să rezolve problema. Noi mergem şi pe prevenţie şi, dacă nu se reglementează, atunci trecem la avertismente şi somaţii!", spune inspectorul.

Pe lângă monitorizarea emisiunilor, ea face şi revista presei. De multe ori, mass-media tratează diverse încălcări ale normelor CNA şi atunci verifică dacă ele sunt sau nu reale.

De 17 ani la butoane

Doina Stoica lucrează de 17 ani în domeniu. A intrat în lumea audio- vizualului la scurt timp după ce a început să emită primul post de televiziune local - Neptun TV, după ce a reuşit să ia concursul. Era anul 1995. Până în 2003 a avut în grijă şi posturile TV şi de radio din judeţul Tulcea. „Doar când era preşedinte Ralu Filip s-a luat în discuţie ca inspectorii să fie ajutaţi de către un student la Jurnalistică şi să-i ajute la monitorizarea primară, însă totul a rămas la stadiu de proiect.

Aşa se face că un singur om are în grijă toate emisiunile care se difuzează la opt posturi TV: Neptun TV, Realitatea, DIGI, Antena, ProTV, Prima, Media TV, Alpha Media, dar şi la emisiunile a 19 posturi de radio care se difuzează în municipiu.

Aparatură de înregistrare doar pentru patru posturi TV

A fost un an plin şi pentru inspectorul în audio-vizual din Constanţa. În timpul campaniilor electorale, munca este infernală, pentru că posturile de radio şi TV nu respectă legislaţia în vigoare.

La sediul studioului teritorial Constanţa există două staţii: una de stocare a doar patru programe 24 de ore din 24 şi o alta de analiză, unde se transferă capturile şi se monitorizează conform temelor urmărite: publicitate, corecta informare a publicului, protecţia minorului. Aparatura este insuficientă, dacă punem în discuţie faptul că emit opt posturi TV în judeţul Constanţa.

În cazul sesizării vreunei încălcări a normelor CNA se face un raport care se înaintează, împreună cu decupajele, la Bucureşti. În cadrul şedinţei de Consiliu, cei 11 membri discută decizia care se ia în fiecare caz în parte. Deciziile CNA au putere de lege.

Ultimele somaţii

Pe perioada campaniei electorale, la Constanţa s-au dat ultimele somaţii. Spre exemplu, Media TV din Mangalia nu a anunţat CNA că intră în campania electorală. Cu toate acestea, într-o seară, unul dintre candidaţi a apărut într-o emisiune electorală. În turul II, acelaşi post TV a mai primi o somaţie pentru o faptă asemănătoare.

Amenzi nu s-au mai dat demult, spune Doina Stoica, de pe vremea când emitea CTV-ul. „Practicau publicitatea mascată. Eu îi sunam şi ei îmi spuneau mereu «Şi ce dacă!». Şi iată că până la urmă au pierdut postul", spune inspectorul CNA.

Amenzile care se încasează în urma sancţiunilor CNA merg la bugetul de stat.

Cum puteţi face reclamaţii

cnaconstanta1.jpgInspectorii CNA iau în calcul şi reclamaţiile venite din partea telespectatorilor sau ascultătorilor. Cine doreşte să facă o sesizare la CNA o poate face online la adresa http://www.cna.ro/Formular-de-sesizare-Radio-TV.html . După ce vă lăsaţi datele de identificare trebuie să scrieţi: postul care a difuzat emisiunea, în ce localitate emite, tipul postului, data şi ora difuzării emisiunii, conţinut reclamaţiei şi alte comentarii în cazul în care aveţi ceva de adăugat.

CNA este obligat să vă răspundă la orice sesizare. Nu de puţine ori, la sediul CNA din Constanţa vin sesizări telefonice, iar reclamantul nu vrea să-şi dea numele. În acest caz, nu poate primi nici un răspuns. Nu puţini sunt cei care vor să facă o sesizare, însă în momentul în care sunt puşi să o şi semneze, refuză. Inspectorii teritoriali s-au trezit că primesc reclamaţii care nu ţin de activitatea lor, iar oamenii se plâng de conţinutul unor articole care apar în presa scrisă.

Consideră că şi presa scrisă ar trebui să aibă un organism de reglementare, aşa cum este în cazul televiziunilor şi al radiourilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii