Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:04 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul modulului pentru mama si copil, in linie dreapta

ro

24 Feb, 2010 03:53 1650 Marime text
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa (DGASPC) a semnat, în luna decembrie 2009 contractul de finanţare pentru dezvoltarea Centrului de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă prin extinderea cu un modul destinat cuplurilor mamă - copil aflate în dificultate.

Deja, primii paşi au fost făcuţi şi, potrivit directorul DGASPC Constanţa, Petre Dinică, în luna aprilie 2011 este foarte posibil ca acest modul să primească primele persoane care au nevoie de ajutor. Managerului proiectului, Luminiţa Cioroiu, a precizat că sunt realizate în totalitate studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, certificatul de urbanism, iar autorizaţia de construire a fost obţinută. În plus, odată cu semnarea contractului de finanţare au fost organizate şi procedurile de achiziţie publică pentru prestarea serviciilor de consultanţă şi asistenţă tehnică. De asemenea a fost înregistrată şi cererea de prefinanţare, pentru a primi prima tranşă de bani.

Capacitatea viitorului modul este de 16 persoane, iar valoarea totală a proiectului este de 2.795.024 lei.

Deşi vor fi angajate încă aproximativ zece persoane, asistenţi sociali, medicali sau psihologi, iar consumul cu utilităţile se va mări, totuşi, reprezentanţii DGASPC Constanţa au precizat că acestea nu reprezintă o problemă mare, mai ales că de finanţare se va ocupa Consiliul Judeţean.

Mamele şi copiii care vor putea fi găzduiţi de DGASPC în noul modul, cel mult 90 de zile, trebuie să respecte însă, nişte condiţii. Micuţii care sunt la şcoală trebuie să frecventeze în continuare cursurile, iar mamele să nu renunţe la locul de muncă, ori să accepte unul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 24 Feb, 2010 10:45 Proiectul prezentat in acest articol este demarat la initiativa PNL-ului,nu-i asa ??? LIBERALII au in partidul lor o persoana numita IONEL CHIRITA ,fost primar liberal al orasului HARSOVA de Constanta.Acest LIBERAL a prezentat in 2007,in timpul vizitei prim-ministrului CALIN POPESCU TARICEANU in orasul HARSOVA de Constanta O MAPA DE PROIECTE.TOATE PROIECTELE propuse incredibil de benefice pentru orasul HARSOVA,incredibil de SIMPLE si la OBIECT.Din nefericire ,pentru locuitorii orasului au ramas simple proiecte scrise pe hartie. De ce ??? Pot sa dau doua exemple. In 2007 si 2008,eu personal am facut mai multe cereri la Primaria orasului HARSOVA pentru a obtine un loc de munca in viitorul proiect POLITIA COMUNITARA.In 2008 a disparut acest proiect al POLITIEI COMUNITARE si inlocuit ,mai tarziu cu cel al JANDARMILOR ,in care te poti incadra numai pana la o anumita varsta,iar eu nu puteam avea acces. Al doilea PROIECT plimbat dintr-un amplasament in altul este CENTRUL DE ZI PENTRU COPII. Proiectul fusese amplasat initial in aceeasi cladire cu CENTRUL PENTRU PERSOANE ABUZATE din str. CARSIUM nr. 34,in centrul orasului, dar s-a achimbat in noiembrie 2007 ,printr-o hotarare a consiliului local si mediatizat in presa.Amplasamentul a fost ales pe marginea unei prapastii de pe malul DUNARII.In urma cu o luna de zile s-au finalizat lucrarile de constructie la acest CENTRU DE ZI PENTRU COPII,dar se pare ca se doreste schimbarea destinatiei acstuia cu altceva si anume cu aducerea GRUPULUI SCOLAR CARSIUM in oras in aceasta cladire.CENTRUL DE ZI PENTRU COPII m-ar fi ajutat sa-mi las in siguranta copilul cel am in ingrijire in plasament familial ,dupa orele de curs,iar eu as fi avut un loc de munca ce ne-ar fi asigurat acoperirea cheltuielilor zilnice de hrana si plata facturilor. Datorita MIE acest CENTRU DE ZI PENTRU COPII nu poate fi deschis .