Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:21 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profesorii pichetează Prefectura

ro

05 Oct, 2011 03:10 1805 Marime text
profesori_protest_greva_.jpgDascălii constănţeni se pregătesc de proteste. Azi, de Ziua Educaţiei, Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar (SLSIP) a decis să picheteze Prefectura Constanţa între orele 12.30 şi 13.00. „Aceasta este o primă acţiune de protest, după care vor urma şi altele. Sperăm să vină cât mai mulţi profesori, cu toate că deja le este frică colegilor mei să mai participe la asemenea acţiuni de protest", a declarat Ioana Purcărea, liderul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar (SLSIP). De asemenea, în cursul zilei de ieri, peste 300 de directori ai unităţilor şcolare din judeţ şi contabili şcolari s-au întâlnit cu reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean. „Această întâlnire a fost necesară, deoarece Legea Salarizării nu poate fi aplicată pe Legea Educaţiei Naţionale. Se pare că există probleme cu programul REVISAL. De aceea, astfel de întâlniri vor continua", a mai adăugat Ioana Purcărea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii