Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:50 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prime pentru cei care se angajeaza prin forte proprii

ro

28 May, 2003 00:00 631 Marime text

Se incearca motivarea tinerilor sa isi gaseasca singuri un loc de munca

Se doreste stimularea tinerilor astfel incat sa isi gaseasca singuri un loc de munca * Noua reglementare i-ar putea impulsiona pe multi tineri ca, inainte de a se inscrie la somaj, sa incerce sa se angajeze prin forte proprii * Tot in vederea protejarii tinerilor, mai ales a celor cu probleme deosebite, se adreseaza si asa-numitele contracte de solidaritate

Ajutoarele acordate tinerilor absolventi pentru primul an de la terminarea studiilor se transforma in prime de angajare pentru cei care reusesc sa se angajeze prin forte proprii. "In momentul de fata, foarte multi dintre someri provin din randul tinerilor care au absolvit liceul", a declarat Rodica Marinica, directorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Constanta. Aceste schimbari urmaresc, in primul rand, stimularea tinerilor astfel incat acestia sa isi gaseasca singuri un loc de munca si nu sa se inscrie la somaj imediat dupa absolvire fara a incerca sa se angajeze. "Multi tineri vin direct dupa absolvire sa isi depuna dosarul pentru somaj si, de multe ori, se inteleg cu agentii economici sa le elibereze adeverinte cum ca nu corespund posturilor pe care acestia le au disponibile", a afirmat directoarea. "Ar trebui sa se lucreze mai mult la mentalitate, pentru ca mai exista inca parerea ca fiecare trebuie sa isi gaseasca loc de munca pe specializarea lui, refuzand din start recalificarea". Noua reglementare i-ar putea stimula pe multi tineri ca, inainte de a se inscrie la somaj, sa incerce sa se angajeze prin forte proprii. Tot in vederea protejarii tinerilor, mai ales a celor cu probleme deosebite, se adreseaza si noile prevederi legale, legate de incheierea asa-numitelor contracte de solidaritate. Pe langa tinerii din casele de copii, vor avea prioritate si tinerii singuri sau familisti cu copii in intretinere, precum si tineri familisti care au executat pedepse privative de libertate. Agentia de Ocupare a Fortei de Munca va incheia cu astfel de tineri un contract de solidaritate, pe o durata de pana la doi ani, dar nu mai putin de un an. Pe baza acestuia, patronatul va putea face angajarea, in scopul primirii salariului subventionat din fondul de somaj. Aceste prevederi trebuiau aplicate inca din luna iulie a anului trecut, cand ar fi trebuit sa intre in vigoare Legea 116/2002 privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale, insa Normele metodologice prevazute au fost publicate tarziu in Monitorul Oficial.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii