Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
14:14 22 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Preşedinţii asociaţiilor de proprietari i-au sărit în cap directorului RADET Constanţa. „Plătim cea mai scumpă gigacalorie din ţară! Ne vom debranşa!“ (galerie foto)

ro

07 Oct, 2016 00:00 2306 Marime text
Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari s-au întâlnit, ieri, cu cei ai RADET Constanţa. Din partea regiei au participat directorul general, Liviu Popa, directorul economic, Oana Tănase, directorul de producţie, Bogdan Orozan, şi directorul comercial, Eugen Ionescu. Pe de altă parte, din partea Primăriei Constanţa a fost prezent Eduard Goncea, iar de la Uniunea Judeţeană a Asociaţilor de Proprietari (UJAP), Florica Ganea.
 
Pe ordinea de zi a discuţiilor s-au aflat următoarele subiecte:
- clarificarea problemelor generate de modul de împărţire a energiei termice în condominiile în care au apărut deconectări;
- modalităţile de rezolvare în comun cu asociaţia a problemei recuperării datoriilor de la rău-platnicii din cadrul asociaţiei;
- clarificări privind modificările instalaţiilor aflate în proprietate indiviză, redimensionări contoare;
- îndrumări pentru realizarea unor consumuri de energie în concordanţă cu necesarul confortului termic şi corelarea consumului cu costul cheltuielilor legate de încălzire;
- acordarea de asistenţă tehnică şi juridică asociaţiilor de proprietari;
- discuţii, propuneri, măsuri necesare pentru îmbunătăţirea relaţiei dintre furnizorul RADET şi consumatorii racordaţi la sistemul centralizat.
 
Florica Ganea, de la UJAP Constanţa, susţine că asociaţiile vor apela în continuare la debranşări, din cauza preţului mare la gigacalorie. „La întâlnirea noastră cu RADET s-a discutat despre preţul gigacaloriei şi situaţia debranşărilor. Când am văzut cât de mult s-a majorat gigacaloria, am făcut o adresă către primar şi nu am primit niciun răspuns nici până acum. Din acest motiv, mai multe asociaţii au cerut debranşarea de la RADET. Constanţa are una dintre cele mai scumpe gigacalorii“ a spus Florica Ganea, preşedintele UJAP Constanţa. În replică, Liviu Popa a afirmat că preţul gigacaloriei este unul accesibil, adăugând că „şi anul acesta va fi tot 250 de lei“. Cu toate acestea, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari s-au declarat nemulţumiţi, strigând că suma este una foarte mare.
 
Discuţiile s-au aprins între reprezentanţii RADET şi asociaţiile de proprietari, schimburile de replici având legătură cu repartizarea cotei-parte comune a cantităţii de căldură consumate de bloc. De asemenea, s-a readus în discuţie o problemă ce datează de ani buni, aceea că la etajele superioare ale blocurilor apa caldă vine greu.
 
„Foarte multă lume s-a debranşat din cauza problemei cu apa caldă. Pentru că apa caldă urcă foarte greu, multă lume a ales să se deconecteze. Această problemă este de ani întregi în zona Boema. Este vorba despre blocurile ST 1, 2, 3”, a spus preşedintele Asociaţiei 258 din municipiul Constanţa. Însă cele mai aprinse discuţii au fost provocate de preţul mare al gigacaloriei - 430,55 de lei. Preşedinţii asociaţiilor de proprietari au ameninţat că tot mai multe apartamente se vor debranşa de la sistemul centralizat de termoficare.

Abonament de servicii non-stop

„Voi face o echipă de intervenţie pentru asociaţiile de proprietari contra unui abonament modic de 2 lei pe apartament pe lună, care va asigura un serviciu de intervenţie non-stop”, a spus, în cadrul discuţiilor, Liviu Popa.
 
Directorul RADET Constanţa le-a propus preşedinţilor asociaţiilor de proprietari să încheie un abonament de servicii cu regia constănţeană. Mai exact, constănţenii ar putea să beneficieze de un serviciu specializat care va funcţiona non-stop şi care se va ocupa de repararea defecţiunilor apărute la reţeaua publică de termoficare.
 
„Suma lunară de plată ar urmă să fie una modică, adică 2 lei de apartament. Aceşti bani i-ar scuti pe constănţeni de bătăi de cap, de găsirea unui meşter în cel mai scurt timp“, a conchis Liviu Popa.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Adrian 14 Oct, 2016 12:56 Nu vad o concluzie clara!Se pare ca RADET si Elcen nu sunt interesati(cel putin la nivel de management!) de mentinerea locurilor de munca.Daca in 27 de ani nu s-a facut nimic in imbunatatirea sistemului central de incalzire ma intreb daca se va face ceva in urmatorii 2 ani astfel incat sa existe un cost scazut /Gcal??Aceasta este de fapt intrebarea ce era necesara in intalnire "Proiecte de micsorare a pretului la Gcal?urmatorul an 2017!!,Cine raspunde de materializarea lor??"!Asta ca sa vedem si noi ce este in capsorul managerilor de la RADET si Electrocentrale!!Atata timp cat costul Gcal este mai mare la Sistemul centralizat de incalzire decat la cel individual...locatarii din Asociatie au drept la a alege!!E adevarat ca sistemul individual nu este cel mai indicat atunci cand fiecare isi monteaza centrala de apartament...dar este mult mai economic pe o centrala de bloc !!Culmea e ca judetul Constanta are energie electrica nucleara dar....populatia nu este avantajata in niciun fel(ca pret!) !!Marea majoritate a tarilor de la granita Romaniei spre Vestul Europei dispun de centrale individuale pe energie electrica...si multi nu produc /dispun de ceea ce are Romania!!De ce romanii nu sunt avantajati?!Peste 10 ani ...ne cumparam altfel de centrale termice...pe eoliene:))!Alti bani, alta distractie!!Solutii pentru sistemul centralizat exista dar e nevoie sa mai si gandim...ceea ce nu se intampla ,iar din punctul meu de vedere RADET+Elcen sa fie o singura companie prin reducere de personal managerial(prea multi directori!!)!!In 27 de ani daca schimbam conductele vechi cu conducte izolate adecvat,efectuam pregatirea personalului de interventie/mentenanta adecvat (nu sa facem in fiecare luna aceeasi reparatie in acelasi loc!!),optimizam consumurilor si reducerea pierderilor pana la consumatori....eram deja departe de cheltuielile existente iar pretul Gcal nu depasea 200lei/Gcal!!La modul cum gandesc cei responsabili,cum se implica Primaria....e greu ...dar poate peste 50 de ani?!