Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:39 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pozitron Medical Investigation, campioană absolută Ce laboratoare au semnat contracte noi de sute de mii de lei cu CAS Constanţa

ro

10 Aug, 2016 00:00 3941 Marime text
 

În cadrul unei conferinţe de presă organizate ieri de Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa (CASC), directorul general al instituţiei, George Mirel Cristescu, a informat că, la data de 29 iulie, CAS Constanţa a finalizat procesul de încheiere a contractelor cu furnizorii de servicii medicale. Astfel, CAS Constanţa a semnat 1.082 de contracte cu furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa vă prezintă primii cinci furnizori de servicii medicale de laborator care au semnat cele mai valoroase contracte şi sumele care vor fi decontate în perioada iulie - decembrie 2016 de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa.
 
SC Pozitron Medical Investigation SRL, firma care deţine clinica Pozimed de pe strada Mircea cel Bătrân, a semnat cu CAS Constanţa, pentru semestrul II al anului 2016, un contract de 1.309.043,68 de lei. Conform Registrului Comerţului, SC Pozitron Medical Investigation SRL a fost înfiinţată în anul 2007 şi îşi desfăşoară activitatea în sediul social din municipiul Constanţa, strada Mircea cel Bătrân numărul 102. Capitalul social al SC Pozitron Medical Investigation SRL, integral vărsat, este de 4.828.720 de lei, compus din 482.872 de părţi sociale.
 
În calitate de asociaţi persoane juridice ai societăţii figurează SC Talmage Overseas LTD, cu sediul social în Cipru, Nicosia, Chytron, cu un aport la capital de 4.828.520 de lei şi cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 99,9959%/99,9959%. Asociat persoană fizică este Mihaela Elvira Gherasim Tănase, născută la data de 6 februarie 1977, în comuna Niculiţel, Tulcea, cu un aport la capital de 200 de lei şi cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 0,0041%/0,0041%. Conform codificării CAEN, firma este specializată în „activităţi referitoare la sănătatea umană“.

O altă societate, care a semnat un contract de 721.727,98 de lei, este SC Medimar Imagistic Services SRL. Din fişa Registrului Comerţului reiese că firma a fost înfiinţată în anul 2007 şi  are sediul social în municipiul Constanţa, strada Pictor Nicolae Grigorescu nr. 7. Cele 20 de părţi sociale ale firmei sunt deţinute de Mariana Bărdaş şi Marcel Dumitru Bărdaş. Fiecare asociat deţine 50% din capitalul social. Cei doi asociaţi sunt şi administratorii societăţii, care se ocupă de „activităţi de asistenţă medicală specializată“.
 
Cu SC Affidea România SRL, fosta Euromedic România SRL, CAS Constanţa a semnat un contract în valoare de 619.511,39 de lei. Affidea România SRL a fost înregistrată, potrivit Registrului Comerţului, în anul 2000. Firma are sediul social în municipiul Bucureşti, strada Finlanda nr. 19. Cu un capital social de 41.025.408 lei, compus din 1.709.392 de părţi sociale, în valoare de 24 de lei fiecare, Affidea România SRL este deţinută de Affidea BV, cu sediul social în Olanda, Amsterdam, cu o parte socială (0,000059% din capitalul social), şi Affidea Diagnostics BV, cu sediul în Olanda, Amsterdam, cu 1.709.391 de părţi sociale (99,999941% din capitalul social). Administratorul societăţii, care se ocupă de „activităţi de asistenţă medicală specializată“, este Radu Lupu-Gorduza.
 
În anul 2014, Affidea România SRL, fosta Euromedic România SRL, cu 178 de salariaţi, a înregistrat o cifră de afaceri netă de 55.605.049 de lei şi un profit brut de 3.701.279 de lei. Compania Euromedic România, prezentă şi în Constanţa, şi-a schimbat numele în Affidea în vara anului trecut, aliniindu-se procesului de rebranding de la nivelul Grupului Affidea din care face parte.
 
Un alt contract, în valoare de 483.764,57 de lei, a fost semnat cu SC Pro Diagnostic SRL, firmă care, potrivit fişei Registrului Comerţului, a fost înfiinţată în anul 2001 şi îşi desfăşoară activitatea în sediul social din municipiul Constanţa, strada Farului numărul 30. Firma are un capital social, integral vărsat, în valoare de 200 de lei, compus din 20 de părţi sociale. Asociatul unic al societăţii Pro Diagnostic SRL este Elena Gorun, născută la data de 8 decembrie, în municipiul Constanţa. Conform codificării CAEN, societatea este specializată în „alte activităţi referitoare la sănătatea umană“.      
                                                                                                                                                   
Un alt furnizor al CAS Constanţa către care vor ajunge 384.263,41 de lei este SC Synevo România SRL. Potrivit Registrului Comerţului, firma a fost înfiinţată în anul 1994 şi are sediul social în Bucureşti, Sectorul 2, bulevardul Pache Protopopescu numărul 81. Capitalul social subscris al societăţii, integral vărsat, este de 970.030 de lei, compus din 97.003 părţi sociale. În calitate de asociaţi persoane juridice sunt Synevovet SRL, cu sediul în Bucureşti, Sectorul 2, bulevardul Pache Protopopescu numărul 81, cu un aport la capital de 30 de lei şi cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 0,003%/0,003%, şi Medicover Investment BV, cu sediul social în Olanda, 5657ea Eindhoven, Luchthavenweg 81, Unit 230A, cu un aport la capital de 970.000 de lei şi o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 99,997%/99,997%. Conform codificării CAEN, Synevo România SRL se ocupă cu „alte activităţi referitoare la sănătatea umană“.         
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii