Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:51 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pacienta careia i s-a facut primul transplant de celule pancreatice a decedat

ro

29 Jan, 2004 00:00 1304 Marime text

Din cauza unei pneumonii severe

Aceasta era foarte slabita * De trei ani de zile nu se putea alimenta corespunzator, ajungand la o greutate de 45 de kilograme * Medicii chirurgi pregatesc al doilea autotransplant de celule pancreatice * Pacientul este un barbat de 50 de ani, din judetul Dolj * Acesta sufera de pancreatita cronica

In noaptea de marti, 27 ianuarie, la ora 3.00, pacienta care a suferit primul autotransplant de celule pancreatice a decedat. Profesorul doctor Vasile Sarbu, seful Clinicii de Chirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta si seful echipei de medici care au efectuat acest transplant, a declarat ca femeia nu a putut fi salvata deoarece a dezvoltat o pneumonie severa, independenta de transplantul de celule pancreatice. Floarea Popa, in varsta de 54 de ani, din Constanta, nu se mai putea alimenta corespunzator de mai bine de trei ani de zile, fiind foarte slabita. Femeia ajunsese la 45 de kilograme si, in plus, se pare ca fuma in jur de trei pachete de tigari pe zi. "Boala s-a declansat la o luna de la transplant, insa nu este legata de aceasta operatie. Transplantul a fost un succes, decesul survenind in urma pneumoniei severe", a explicat profesorul doctor Vasile Sarbu. Al doilea autotransplant de celule pancreatice se va pregati in cursul saptamanii viitoare. Pacientul este un barbat din judetul Dolj, cu varsta de aproximativ 50 de ani, care sufera de pancreatita cronica extrem de grava. Acesta a slabit, intr-un timp extrem de scurt, peste 40 de kilograme. "Asteptam reintoarcerea a trei medici din Austria care participa la o conferinta pe tema autotransplantului de celule pancreatice", a mai precizat seful Clinicii de Chirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta. Acesta a mai mentionat faptul ca echipa care va participa la transplant va fi aceeasi. Astfel, la primul autotransplant, in prima faza de recoltare a pancreasului, si-au adus aportul zece medici chirurgi si cinci anestezisti. Dintre cei mai cunoscuti ii amintim pe profesorul doctor Vasile Sarbu, conferentiar doctor Octavian Unc, conferentiar doctor Timurlenk Iusuf, sef lucrari doctor Vladimir Bodnarciuc si sef lucrari doctor Catalin Grasa, directorul adjunct interimar al Spitalului de Urgenta, iar dintre anestezisti reanimatori doctorul Gheorghe Nicolae, asistentul universitar Iulia Candea si medicul Adrian Fono. In cea de-a doua faza au intervenit sapte medici pentru prelucrarea si izolarea insulelor de pancreas, zece medici de investigatii imagistice si trei medici de laborator. Dinte acestia ii amintim pe profesor doctor Florea Voinea, profesor doctor Petru Bordei, conferentiar doctor Elvira Craiu si medicul sef al Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanta, doctor Alina Dobrota. Din echipa pentru studiile experimentale au facut parte trei medici: conferentiar doctor Stela Zamfirescu, Moisa Raina si doctorul Viorel Pop.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii