O viata traita printre carti

Stefan Zamfir: "Pentru un Jules Verne, trebuia sa luam si vreo carte de-a lui Ceausescu"

Inglodati in noroiul cotidianului, ancorati intr-o goana narcisista, trecem prin viata infruptandu-ne din aspectele superficiale ale sale. Snobismul primeaza in toate domeniile, chiar si in lumea celor care se dau intelectuali si nu au curajul de a-si recunoaste falsitatea. Cartea refuza sa mai prinda viata atunci cand o mana murdara de hotiile zilnice o deschide, iar ochiul unui fals carturar incearca sa o parcurga. Se mai citeste in ziua de azi? O intrebare inutila, al carei raspuns il stim cu totii. O incursiune in lumea tainuita pentru multi dintre noi am incercat sa avem cu cine altcineva, decat cu o persoana care a ales sa traiasca de "n" ori mai intens decat un constantean de rand. Un om care iti vorbeste despre placerea imensa de a citi un text, despre inclinatia spre lectura care iti da imboldul de a imbratisa o carte banala pentru unii si material de foc pentru altii. In pestritimea Constantei il gasesti pe Stefan Zamfir, un pensionar in varsta de 66 de ani. Nu e student sau profesor care sa nu fi auzit de el. Se mandreste cu anticariatul improvizat in statia din piata Unirii si se gandeste cu nostalgie la "buchinistii" de pe malurile Senei. "Meseria de anticar este o dragoste mai veche de-a mea. In tinerete am lucrat la Centrul de librarii, unde se depozitau vagoane intregi de carti si mirosul lor ma innebunea. E mare lucru sa fac ceea ce-mi place si sa mai fac si-un ban din asta", incearca acesta sa-si justifice pasiunea pentru citit in fata unui popor prea ignorant pentru a intelege.

Praful de pe rafturi

Se declara dezamagit de tinerimea Constantei, care, in cazul in care decide sa mai puna mana pe o carte, se sperie de volumele groase ale lui Hugo sau considera descrierile lui Balzac depasite. De la turistii care se aventureaza pe litoral, stie cam cat si ce se citeste prin tara. "Inainte citeau nu numai intelectualii, ci fisticine. Pana si muncitorul din port, cu tarnacopul in spate, se oprea si lua o carte de la stand, chiar daca era un roman politist", spune Stefan Zamfir. Alaturi de el ne-am amintit de faimoasele "pachetele" din timpul dictaturii, cand pasionatii fictiunii erau obligati sa cumpere romane de care nici macar nu auzisera. "Pentru un Jules Verne, trebuia sa luam si vreo carte de-a lui Ceausescu sau alt scriitor infim", povesteste acesta. Ne relateaza cum prieteni de-ai lui aruncau pe furis astfel de carti la primul cos de gunoi gasit, dupa ce ieseau din librarie.

Ignoranti pe toate drumurile

Dar cum era inainte? Cum era inainte de '89, cand ne era refuzat accesul la informatie, iar scriitori de rangul lui Coelho nu ne umpleau timpul cu subiecte tratate in mod superficial, fara a ne gadila profunzimea gandurilor. "Cand lua omul cartea, o imbratisa si o strangea la piept ca pe un copil", explica Stefan Zamfir, anticarul care a simtit dorinta de a rasfoi o carte si in timpul celor trei saptamani in care a fost internat la Spitalul Militar din Bucuresti. "Inainte citeam conditionat. Imi aduc aminte ca a trebuit sa termin Cel mai iubit dintre pamanteni intr-o noapte, pentru ca dimineata trebuia sa o dau celui care mi-o imprumutase", explica acesta. Cartile nu erau pe toate drumurile, dar nici epoca revolutionara a Internetului nu luase mintile tinerilor.

Penuria literara

Sunt carti care nu se citesc, dar si carti care nu se mai gasesc sau nu au fost traduse. Au disparut de pe piata romaneasca din cauza procedurilor editoriale. "Toti cei care lucreaza intr-o editura vor un procent, iar textul se comercializeaza la un pret astronomic", explica anticarul. De vina este salarizarea proasta care-i indeamna chiar si pe cei fascinati de literatura sa mizeze pe ceea ce are priza la public. In topul cartilor care nu se mai tiparesc se regasesc manualele de tehnica si specialitate. Insa dureros este ca, editate sau nu, textele nu mai prezinta vreun interes.

Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU{/autor}