Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:16 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

O fetiţă din Năvodari a decedat când nu trebuia. Era timpul nefavorabil Cum se moare cu zile cu elicoptere SMURD performante în dotare

ro

15 Jan, 2014 00:00 1819 Marime text
Anul trecut, pe data de 17 octombrie, un accident rutier a curmat viaţa unei fetiţe de trei ani, care traversa împreună cu mama o stradă din Năvodari. Ambele au fost lovite de un microbuz de transport persoane pe ruta Constanţa-Năvodari, în timp ce se aflau chiar pe trecerea de pietoni. Nefericitul eveniment a avut loc în jurul orei 16.00, pe strada Rândunelelor din Năvodari, iar martorii şi călătorii au declarat că şoferul număra banii în acel moment. Mai mult, şi condiţiile meteorologice au fost nefavorabile în acea zi.
Imediat după impact, fetiţa de trei ani a fost preluată de o maşină care trecea prin zonă şi transportată la Staţia de Ambulanţă din Năvodari, unde medicii au încercat să o resusciteze, însă fără rezultat. Elicopterul SMURD nu a putut ajunge la locul accidentului din cauza condiţiilor meteo.
 
A doua zi, pe 18 octombrie, reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa au trimis către mass-media un comunicat de presă în care explicau motivele pentru care ambulanţele nu au putut ajunge în timp util la tragicul accident, petrecut pe 17 octombrie, la Năvodari, în urma căruia o fetiţă de trei ani şi-a pierdut viaţa, strivită de roţile unui microbuz de transport persoane. „Referitor la accidentul petrecut pe 17 octombrie în oraşul Năvodari, dorim să precizăm că la ora apelului, 15:38, în substaţia de ambulanţă Năvodari, cele două ambulanţe care erau în serviciu se aflau în misiune, una în comuna Corbu, la caz, iar cea de-a doua preda pacient la Unitatea de Primiri Urgenţe Constanţa. În aceste condiţii, medicul coordonator de la Dispeceratul medical SAJ Constanţa a răspuns la solicitare cu cea mai apropiată ambulanţă adecvată, şi anume echipajul SMURD tip C1 care se afla în SCJU Constanţa. Dorim să precizam că atât condiţiile meteo, cât şi locul producerii accidentului nu au permis alertarea elicopterului SMURD. Am dorit să emitem acest comunicat pentru a sublinia modul corect în care a fost dispecerizat acest caz, alertându-se cel mai competent şi cel mai apropiat echipaj disponibil la acel moment”, spunea conducerea SAJ Constanţa.
 
În căutarea adevărului ...
 

Pentru că misiunea primordială a serviciului SMURD este salvarea vieţilor omeneşti, indiferent de condiţiile meteo, am adresat câteva întrebări Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa şi Inspectoratului General de Aviaţie. Cele două instituţii au trebuit să răspundă la următoarele întrebări, adresate de către cotidianului ZIUA de Constanţa, şi anume: În ce condiţii meteo nu se permite scoaterea elicopterului SMURD pentru participare la misiuni de salvare? Ce alte impedimente pot conduce la neparticiparea elicopterului SMURD la misiuni de salvare? Cine, ca persoană, a decis neridicarea de la sol a elicopterului? Ce funcţie are persoana care decide ridicarea de la sol a elicopterului de salvare pentru participarea la misiune?
 
Ce au spune Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa şi Inspectoratul General de Aviaţie

 
Dar să le luăm pe rând. Managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, dr. Vasile Popescu, a precizat următoarele: „Condiţiile meteo pentru participarea elicopterului SMURD la misiuni de salvare sunt stabilite de către operatorul aerian, conform legislaţiei care reglementează activitatea de zbor. Alte impedimente care reglementează neparticiparea elicopterului SMURD la misiuni de salvare sunt stabilite în acte normative în vigoare, fiind anunţate şi rezolvate de către operatorul aerian şi/sau medical. Medicul coordonator al SAJ Constanţa a fost anunţat în data de 17.10.2013, de către echipajul elicopterului, prin sistemul de comunicaţii radio că, datorită fenomenelor meteo existenţe (ceaţă), elicopterul nu poate executa misiuni primare. Medicul coordonator al dispeceratului medical al SAJ Constanţa decide participarea la misiuni primare de salvare aeriană (elicopter) în funcţie de tipul incidentului, tipul de echipaj necesar, totodată el este persoana care alocă alt echipaj necesar, totodată el este persoana care alocă alt echipaj dacă acest mod de reacţie este oportun. Decizia de ridicare de la sol este luată de operatorul aerian şi cel medical, în funcţie de starea aeronavei, starea aparaturii medicale”. La rândul său, inspectorul general al Inspectoratului General de Aviaţie, generalul de brigadă Dorel Grădinaru, ne-a expediat următorul răspuns: „Condiţiile meteorologice care nu permit decolarea elicopterului SMUR pentru participarea la misiuni de salvare sunt: condiţii meteorologice sub baremul meteorologic individual al comandantului de echipaj, privind limita interioară a plafonului de nor, dar şi vizibilitatea orizontală, la locul de decolare şi de aterizare. De asemenea, alte impedimente care conduc la neparticiparea elicopterului SMURD la misiuni de salvare sunt: indisponibilitatea aeronavelor ca urmare a unor defecţiuni tehnice sau lucrări regulamentare,indisponibilitatea echipajului care se află la odihnă în urma executării unei misiuni de noapte,caz în care programul de operare aeromedicală începe mai târziu decât cel prevăzut în mod curent. Persoana care are autoritatea de a decide decolarea elicopterului pentru executarea misiunii este comandantul de echipaj. Conform reglementărilor aeronautice acesta poartă întreaga răspundere asupra siguranţei aeronavei şi persoanelor aflate la bord, precum şi pentru îndeplinirea misiunii”.
 
Condiţiile meteo din 17 octombrie 2013
 
Într-un alt răspuns, trimis cotidianului ZIUA de Constanţa, inspectorul general al Inspectoratului General de Aviaţie, generalul de brigadă Dorel Grădinaru, a venit şi cu explicaţiile privind „barem meteorologic individual”. „Baremul meteorologic individual reprezintă o valoare minimă a vizibilităţii respectiv a limitei inferioare a plafonului de nori, pentru care pilotul este autorizat să execute misiuni de zbor. Condiţiile meteorologice concrete corespunzătoare orei 15.38 din data de 17.10.2013, pe traiectul Constanţa-Năvodari,prognozate în mesajul Terminal Aerodrome Forecast au fost următoarele: acoperire – 7/8 la 60 de metri respectiv acoperire totală la 300 de metri, vizibilitate – 1500 de metri (în înrăutăţire), fenomene meteo – ploi. Condiţiile prezente observate la timpul petrecut (10 minute) înaintea orei 15.30 emise de staţia meteo civilă pentru localitatea Constanţa au fost: direcţie vânt – 030 grade, viteză vânt – 21 noduri, vizibilitate – mai mică de 2000 de metri, fenomene meteo – ploaie, acoperire – totală, tipul norilor- nimbostratus, respectiv Astostratus cu baza plafonului la 100 metri, presiunea- 1001,2 mb”. Generalul de brigadă Dorel Grădinaru, a ţinut să mai menţioneze că experienţa comandantului de echipaj din ziua de 17.10.2013 este de peste 10 ani. „Având în vedere că siguranţa echipajului şi a persoanelor salvate reprezintă prioritatea numărul unu în luarea deciziei de executare a unei misiuni de zbor, precum şi că experienţa în misiuni de tip SMURD a comandantului de echipaj din ziua de 17.10.2013 este de peste 10 ani, având peste 30 de ani de experienţă ca pilot, cu peste 4500 de ore de zborşi sute de misiuni de tip SMURD executate în condiţii speciale de zbor, decizia adoptată a fost aceea de a nu decola pentru această misiune de zbor. Mesajul meteorologic TAF (Terminal Aerodrome Forecast) existent, procedurile standard de executare a misiunilor SMURD, precum şi instrucţiunea privind executarea misiunilor SMURD au concurat la adoptarea acestei decizii”.
 
Unele elicoptere pot efectua misiuni de salvare şi pe ploaie
 

În cel de-al treilea răspuns la solicitările cotidianului ZIUA de Constanţa, inspectorul general al Inspectoratului General de Aviaţie, generalul de brigadă Dorel Grădinaru a recunoscut că există elicoptere care pot efectua misiuni de salvare în condiţiile meteorologice din 17.10.2013. „Da, există, însă efectuarea misiunilor de salvare în condiţiile meteorologice din 17 octombrie 0213 prezintă un grad foarte mare de risc”.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SMRD 15 Jan, 2014 09:48 SPUNE-TI SI CATE ZECI DE MII DE VIETI A SALVAT SERVICIUL SI CATE S-AU FACUT IN NUMELE OAMENILOR.BRAVI SMURD,FELICITARI PENTRU MUNCA DEPUSA