Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:31 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Numarul mare de accidente diminueaza rezervele de sange

ro

31 Jul, 2003 00:00 1342 Marime text

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine are nevoie de donatori

Numarul celor care se prezinta la centru a scazut considerabil in ultima perioada * Nu sunt rezerve suficiente din grupele 0 cu Rh negativ si B cu Rh pozitiv * Nici in ceea ce priveste celelalte grupe de sange situatia nu este imbucuratoare * Medicul coordonator, Alina Dobrota, este de parere ca lipsa rezervelor de sange se datoreaza cresterii numarului de accidente si scaderii celui al donatorilor * Aceasta situatie se repeta in fiecare vara, cand populatia Constantei aproape ca se dubleaza, iar donatorii fideli pleaca in concedii. "Facem un apel catre populatia sanatoasa sa vina si sa doneze sange. Stocurile de sange exista, insa nu sunt suficiente. Oricum, nu putem spune ca este criza", a declarat, ieri, medicul coordonator al Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanta, doctor Alina Dobrota. Conform declaratiilor conducerii, numarul donatorilor este variabil in anumite perioade din an, cum ar fi cea a vacantelor, cea in care se efectueaza muncile agricole si sezonul estival. Iar in timpul verii, populatia de pe litoral se dubleaza. In aceeasi perioada, numarul accidentelor si al persoanelor care sufera traumatisme creste considerabil. Din aceasta cauza, cerintele Centrului de Transfuzii se dubleaza. Doar ca, in ultimele trei saptamani, numarul donatorilor a scazut. Numarul celor care au dorit sa doneze sange s-a mentinut, in ultimele doua zile, la 20-22 de persoane, numar total insuficient pentru a se putea reface stocul de urgenta. "Numarul donatorilor a scazut considerabil, iar cel al accidentelor de munca si de circulatie a inregistrat o crestere alarmanta, pacientii care au necesitat transfuzii fiind foarte multi", a declarat medicul coordonator al Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanta, doctor Alina Dobrota. Aceasta a mai precizat faptul ca situatia se repeta in fiecare an, numarul donatorilor fiind determinat de specificul fiecarei perioade in parte, cum ar fi cea a vacantelor, cea in care se efectueaza muncile agricole si sezonul estival. In timpul verii, populatia de pe litoral se dubleaza. In aceeasi perioada, numarul accidentelor si al persoanelor care sufera traumatisme creste considerabil. Din aceasta cauza, cerintele Centrului de Transfuzii se dubleaza. Inainte si dupa sarbatorile de Paste, numarul donatorilor este, de regula, peste media normala.

Urgentele sunt acoperite

Doctorul Alina Dobrota a mai precizat faptul ca stocul pentru urgente este acoperit, insa, deoarece solicitarile sunt extrem de numeroase, iar donatorii foarte putini, stocul nu poate fi refacut zilnic. "Este nevoie de peste 50 de donatori pe zi pentru a se reface complet stocul, in conditiile in care 20-22 de persoane se prezinta zilnic la donare", a mai afirmat aceasta. In cazul in care stocul de sange nu va fi refacut pana in acest week-end, saptamana viitoare Centrul Regional de Transfuzii Sanguine s-ar putea confrunta cu o adevarata criza de sange. Medicul Alina Dobrota a mai explicat faptul ca pentru consumul uzual sunt suficiente cele 25 de unitati de sange din grupele rare, 40 de unitati pentru grupele de sange cu Rh pozitiv si alte 10 unitati pentru cele cu Rh negativ.

Medicii nu doneaza sange

La nivelul municipiului Constanta activitatea de donatori in randul cadrelor medicale este foarte rar intalnita. "In general, personalul medical este slab reprezentat in randurile populatiei donatoare. Sunt cativa medici care pot fi numiti donatori fideli, insa, ca pondere, personalul medical se implica foarte putin", a specificat medicul Dobrota.

Economie in tratarea pacientilor

Cadrele care isi desfasoara activitatea la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta recomanda medicilor sa limiteze terapia prin transfuzii strict la situatiile de maxima urgenta. "In acest fel se va efectua o gestionare mult mai eficienta a stocului existent acum", a afirmat doctor Alina Dobrota. Aceasta a lansat un apel catre persoanele care au mai donat sange sa revina periodic, la un interval de minimum 75 de zile. Barbatii pot dona sange de patru ori pe an, iar femeile de trei ori pe an, evitandu-se astfel ca donatorii sa ajunga la un deficit cronic.

Conditii pentru a deveni un donator fidel

Pentru a putea dona sange, trebuie indeplinite mai multe conditii. Una dintre acestea este ca persoana care doreste sa doneze sa aiba o sanatate fizica si psihica foarte buna si sa provina dintr-un mediu social sanatos. Sangele este testat cu reactivi recunoscuti mondial. Trebuie spus aici ca nici cel mai performant test nu poate detecta toate bolile in asa fel incat riscul de contaminare sa fie redus la zero. In cazul in care persoana care doneaza sange a fost infestata de foarte putin timp cu un anumit virus, acest lucru nu reiese din testele efectuate. Pentru a diminua aceste riscuri, donatorul trebuie sa completeze un formular, in care nu este obligat sa isi decline identitatea, dar trebuie sa raspunda cu toata sinceritatea la intrebarile respective. Un alt criteriu este ca persoana in cauza sa nu fi suferit de tuberculoza, hepatita virala, bruceloza, sifilis, boli psihice si sa nu fie infestata cu virusul HIV. De asemenea, greutatea minima a celui care doreste sa doneze sange trebuie sa fie de 58 de kilograme. Aceasta valoare este calculata astfel incat prin recoltare sa nu fie afectat volumul de sange al donatorului. Cantitatea de sange recoltata este de 400-450 de mililitri. In aceeasi ordine de idei, valoarea minima a nivelului hemoglobinei la femeile care doneaza sange trebuie sa fie de 12,5 grame pe decilitru, iar la barbati de 13,5 grame pe decilitru. Cea mai solicitata grupa de sange este A. Medicul-sef al Centrului de Transfuzii, Alina Dobrota, a afirmat ca, in ceea ce priveste cerintele de produse sanguine, functioneaza legea seriilor. In anumite perioade, se solicita aproape numai grupele A si AB, iar in altele gupele A si 0. Cea mai mare cerinta de sange o are Spitalul Clinic Judetean Constanta. Pentru a remedia situatia, medicul-sef al centrului face apel la toti cei care doresc sa doneze sange sa nu ezite sa se prezinte la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii