Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:21 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noi detalii în scandalul elevei violate de cinci tineri Directorul Liceului Călinescu explică măsurile ce se vor lua în acest caz

ro

23 Jan, 2014 00:00 3491 Marime text
Scandalul în care sunt implicaţi cinci elevi constănţeni, filmaţi în timp ce întreţineau relaţii intime cu o adolescentă de 15 ani continuă. După ce magistraţii Judecătoriei Constanţa au dispus, pe 17 ianuarie, arestarea celor cinci minori, implicaţi în scandalul sexual, iată că elevii urmează să fie sancţionaţi şi de unităţile şcolare în care învaţă: Liceul Internaţional de Informatică (trei elevi), şi câte unul la Colegiul de Arte Regina Maria şi Liceul Teoretic George Călinescu.
 

„Este regretabil faptul că unul dintre elevii noştri a fost implicat în acest incident. Dezaprobăm acţiunile lui G.F.C., aşa cum dezaprobăm orice comportament deviant, care intră în conflict cu legea. Şcoala s-a implicat în educaţia tuturor elevilor, organizând mai multe acţiuni de prevenire ale acestor acte sociale: cursul opţional managementul vieţii personale, susţinut de psihologul şcolar, în parteneriat cu Jandarmeria Română, materializat în participarea ofiţerilor jandarmi la orele de dirigenţie, proiectul Viaţa din spatele gratiilor, coordonat de psihologul şcolii cu Penitenciarul Poarta Albă. Totuşi, aceşti elevi au şi o viaţă personală, în afara şcolii, pe care noi nu avem cum să o controlăm. Pentru aceasta există părinţi”, a declarat directorul Liceului Teoretic George Călinescu, Elena Crăcea. Cât priveşte situaţia şcolară a minorului G.C.F., elevul „se clasează în a doua jumătate a ierarhiei clasei”. „Cazul lui G.C.F. va fi pus în discuţia Consiliului Profesoral în ultima şedinţă din semestrul (săptămâna viitoare)”, a mai precizat directorul unităţii şcolare. Aşteptăm şi răspunsurile directorilor de la celelalte două unităţi şcolare: Liceul Internaţional de Informatică şi Colegiul de Arte Regina Maria, cărora le-am solicitat un punct de vedere.
 
Reamintim că magistraţii Judecătoriei Constanţa au dispus, pe 17 ianuarie, arestarea a cinci minori, implicaţi în scandalul sexual în care protagonista a fost o elevă de 15 ani. De asemenea, în dosar a fost arestat şi vărul unuia dintre suspecţi, acuzat de şantaj. Magistraţii au dispus arestarea lor, astfel: Cristian Floris G. pe o durată de 19 zile, Dan Cristian I. pentru 14 zile şi patru ore, Severius Alexandru V., pentru 14 zile şi patru ore, Sever Tekin A., pentru 14 zile şi 4 ore, Flavius Evelin Vasile Ş., pentru 14 zile şi patru ore, Răzvan Claudiu S., pentru 29 de zile. Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa „în noaptea de 14 spre 15 decembrie 2013, profitând de starea tinerei Roxana B. şi de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima consimţământul, cei cinci inculpaţi minori au condus-o pe partea vătămată la locuinţa unuia dintre ei, lipsind-o de libertate. Inculpaţii Dan Cristian I. şi Severius Alexandru V. au întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată, contrar voinţei acesteia, fiind încurajaţi şi susţinuţi fizic de inculpatul Cristian Floris G. Ulterior, în aceeaşi noapte, inculpaţii au condus-o pe partea vătămată la locuinţa sa, unde au intrat fără acord, context în care inculpatul Cristian Floris G. a întreţinut raporturi sexuale cu minora, fiind susţinut moral şi fizic de ceilalţi patru inculpaţi”. Pentru cele petrecute, cei cinci minori sunt acuzaţi de următoarele fapte: Cristian Floris G. şi Severius Alexandru V. sunt acuzaţi de viol, complicitate la viol, lipsire de libertate în mod ilegal şi violare de domiciliu; Dan Cristian I. este acuzat de viol (două acte), lipsire de libertate în mod ilegal şi violare de domiciliu; Sever Tekin A. şi Flavius Evelin Vasile Ş. sunt acuzaţi de complicitate la viol (câte două acte materiale), lipsire de libertate în mod ilegal şi violare de domiciliu. De asemenea, inculpatul Răzvan Cladiu S. este acuzat de două infracţiuni de şantaj.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii