Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:00 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Micuţele de la Şcoala „Mini Encanto" vor reprezenta România la un concurs de dans din Austria (galerie foto)

ro

14 Mar, 2012 02:59 2790 Marime text
1.jpgMicuţele dansatoare de la Şcoala de dans „Mini Encanto" şi-au adjudecat locul I la concursul „Dance World Cup Romanian Qualifier" (categoria KGM - dans modern contemporan), precum şi Trofeul „Tânăra speranţă", oferit de Asociaţia Moments of Dance, cu dansul „rain drops".

Şcoala de dans „Mini Encanto" a participat la Concursul „Dance World Cup Romanian Qualifier", care a avut loc la Palatul Copiilor din Bucureşti, pe 10 martie. „Concursul este la prima ediţie în România şi a adus pe scenă peste 250 de copii şi tineri dansatori din România, Bulgaria şi Iugoslavia. La concurs s-au înscris 43 de şcoli private de dans. Concurenţii care s-au clasat pe primele două locuri din fiecare categorie vor participa la faza finală «Dance World Cup 2012», care se va desfăşura în perioada 25 - 30 iunie, la Congress Centre din Villach, Austria", ne-au declarat coregrafele Alexandra Porumboiu și Elena Rușa. Obţinând locul I, dansatoarele de la Şcoala „Mini Encanto", parte a Şcolii Salsa Encanto, s-au calificat la faza finală a „Dance World Cup 2012" din Austria. Cele care vor reprezenta Constanţa la concursul din Austria sunt: Melis Yasmine Ramazan (9 ani), Arianna Ştefania Ciocoiu (9 ani), Cristina Dumitru (9 ani), Francesca Ioana Coteanu (9 ani), Georgiana Lupu (9 ani), Sirin Rusit (9 ani), Sara Hindaoui (9 ani) şi Melek Seitcadil (11 ani). În afară de premiul obţinut la concursul „Dance World Cup Romanian Qualifier", copiii de la „Mini Encanto" au luat şi alte premii importante. Astfel, la concursul „Dance Romania Open", desfăşurat în august 2011, fetiţele au obţinut locul I la categoria „open fusion", prezentând o combinaţie de balet şi salsa. La acelaşi concurs, la categoria „dansuri tradiţionale", cu dansul Zorba, micuţele dansatoare şi-au adjudecat premiul I şi premiul special. La festivalul „Steluţele Mării", alături de colega Teodora Sânziana Ştefănică, fetiţele s-au clasat pe locul II. Pe lângă aceste premii, dansatoarele au fost prezente la emisiuni TV precum Bărcuţa cu poveşti, Academia Vedetelor, Urban Star. „În cadrul şcolii noastre se fac cursuri de dans pentru copii: dans modern, balet, salsa, dansuri de societate. Grupele de copii pornesc de la vârsta de trei ani. De asemenea, oferim şi cursuri de dans pentru adulţi, distrându-ne laolaltă, cu mic, cu mare", au mai spus coregrafele Alexandra Porumboiu și Elena Rușa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii