Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:10 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mangaliotii prefera mancarea de post facuta in casa

ro

14 Mar, 2008 00:00 1425 Marime text
1205440753.jpg

A inceput Postul Pastelui si, o data cu el, mangaliotii credinciosi s-au indreptat catre pietele agro-alimentare din oras, dar si la magazinele cu preparate din soia. Insa, produsele vegetariene - fie ca este vorba despre fructe si legume proaspete, de la producatori, fie de pateuri vegetale, crenvursti, parjoale sau hamburgeri din soia, tofu sau lapte din soia - scot din buzunarul localnicilor sume de doua ori mai mari decat cele pentru meniul obisnuit.

In pietele din Mangalia, costul unui kilogram de fructe sau legume, precum si cel la verdeturi ii determina in special pe cei care tin cel mai frecvent Postul Pastelui, pensionarii, sa dea bir cu fugitii. Astfel, pentru un kilogram de mere, in Piata Centrala, localnicii trebuie sa scoata din buzunare intre 3,5 lei si 6 lei, pentru un kilogram de portocale - 4,5-5 lei, bananele sunt 6 lei/kilogram, in timp ce strugurii ajung si la 12 lei, iar prunele proaspete la 10 lei, iar cele uscate "sar" de 13 lei. Toate aceste fructe, insa, sunt din import, lucru ce ii nemultumeste pe cei care nu doresc sa ingurgiteze, o data cu produsul, si o cantitate considerabila de substante de crestere, nocive organismului. Nici legumele autohtone nu sunt insa prea ieftine - kilogramul de cartofi este, tot in piata din centrul orasului, intre 1,5 si 2,5 lei, morcovii costa intre 2,5 lei si 4 lei kilogramul, varza ajunge la 4 lei, iar verdeturile sunt circa 1-1,5 lei/legatura. In plus, tot in piata, mai pot fi gasite si spanac (acesta din import), cu 8-10 lei kilogramul, stevie - 1 leu legatura, loboda - 1 leu sau urzici - 1 leu/punguta, dar cantitatile comercializate sunt atat de mici, incat un kilogram de "buruieni" scoate din buzunarul mangaliotului peste 20 de lei. Preturile sunt, de cele mai multe ori, inaccesibile pentru buzunarele oamenilor care traiesc dintr-un venit mai mult decat modest si care prefera sa se descurce in timpul postului asa cum pot, cu "clasicele" ciorbe si mancaruri din fasole, varza murata sau cartofi...

Produse scumpe, cu gust fad

Magazinele alimentare si-au diversificat, pentru solicitarile foarte mari din aceasta perioada, ofertele culinare de post. Din soia sau alte vegetale, pot fi cumparati crenvursti - 8 lei aproximativ jumatate de kilogram, parjoale sau hamburgeri de post - circa 15 lei/kilogram, pateuri vegetale cu cele mai diverse "umpluturi", de la ardei rosu si pana la masline sau ciuperci - intre 1,8 lei si 4,5 lei, crochete vegetale din soia - 16 lei/kilogram, tofu - 6 lei/cutie. Succesul cel mai mare il are, de departe, "branza" vegetala, tofu, cu gust destul de apropiat de produsul clasic, din lapte de vaca. "Preturile sunt destul de mari, iar gustul este, in marea majoritate a acestor produse, destul de fad sau chiar cu neputinta de suportat, plus ca au zeci de aditivi alimentari, foarte toxici", ne-a declarat Dorina Feer, o pensionara din Mangalia. "Am cheltuit destui bani pe aceste produse, le-am incercat pe toate, dar raman la traditionala iahnie de fasole, cartofi la cuptor, varza calita fara carne sau placinte de varza, dovleac sau mere... Sunt mult mai sanatoase si cred ca au, de departe, un gust mult mai bun decat toate aceste alimente umplute cu E-uri", afirma pensionara.

Scris de: {autor}Clara VALIMAREANU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii