Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:39 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Începe urmărirea penală (video)

ro

26 Mar, 2011 03:26 2556 Marime text
CONFERINTA_NAVODARI_3.jpg

Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a anunţat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a început urmărirea penală impotriva celor care au emis autorizatii in vederea construirii unui centru de deseuri ,chiar in localitate.Si de aceasta data edilul sef a mentionat ca atata vreme cat va fi primar in navodari nu va autoriza amenajarea unui astfel de centru.

Magistraţii constănţeni au început urmărirea penală în cazul celor care au emis certificatul de urbanism necesar construirii unui centru de deşeuri industriale in Năvodari.Anuntul a fost facut de primarul Nicolae Matei in cadrul unei conferinte de presa.Edilul sef s-a opus constant acestui proiect si a dat în judecată societatea italiana care vrea să construiasca groapa de deşeuri.

„Fiind hărţuit de toate aceste procese, fiindcă italienii mi-au făcut plângere la DNA, care şi-a declinat competenţa, mi-au făcut plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi am fost obligat să depun şi eu plângere şi la grupul infracţional care a stat în spate de s-a ajuns la această situaţie. Plângerea depusă de mine, conexându-se, începând cu data de ieri, prin rezoluţia numărul 3722 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa în dosarul penal cu numărul 437/2011 s-a dispus începerea urmăririi penale prin prisma articolului 246 Cod Penal, 249 Cod Penal, in rem".

Nicolae Matei consideră că vinovaţi de această situaţie sunt angajaţii Agenţiei Naţionale de Mediu şi fostul primar. „Îl găsesc vinovat de această situaţie pe fostul primar Tudorel Calapod".

În schimb fostul edil şef, Tudorel Calapod,este de alta parere.

În ceea ce priveşte poziţia magistraţilor constănţeni , procurorul de caz, Theodor Niţă a declarat ca urmarirea penala nu este directionata catre cineva anume. „Acest in rem înseamnă că avem suspiciuni că în cauză s-au încălcat dispoziţiile legale, dar nu ştim cine anume a încălcat, motiv pentru care facem verificări. Tot ceea ce pot să vă spun este că urmărirea penală nu vizează pe cineva anume, ci pe toată lumea. Până când ne lămurim în sarcina cui sunt responsabilităţile, este o problemă de principiu".

Primarul oraşului Năvodari a mai menţionat că singura instituţie care a fost alături de el în lupta împotriva realizarii acestui proiect a fost Prefectura Constanţa. Amintim că în vara anului trecut prefectul Claudiu-Iorga Palaz a atacat în instanţă certificatul de urbanism referitor la construirea gropii de deşeuri.

La finalul conferinţei, edilul-şef a dat asigurări că se va lupta până în pânzele albe pentru ca acest centru de deşeuri să nu fie construit. „Mai bine îmi tai o mână decât să eliberez acea autorizaţie de construire", a mai spus Matei

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii