Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:11 25 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Flori, ciocolată şi cuvinte de încurajare. Pacientele din Constanţa, răsfăţate de echipa Arimex Comexim 2000 SRL

ro

09 Mar, 2017 00:00 1228 Marime text
Martie este prima lună de primăvară, când natura renaște, iar razele soarelui ne încălzesc sufletele. În această lună, sunt sărbătorite toate doamnele şi domnişoarele.
 
De aceea, de 8 Martie, echipa Arimex Comexim 2000 SRL, cea care se îngrijeşte de hrana de zi cu zi a pacienţilor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, secţiile de la Agigea, Eforie, Palazu, Dermato-venerice, de la Spitalul Municipal de Boli Infecţioase Constanţa şi de la Spitalul CFR, şi-a trimis spiriduşii în fiecare salon, împărţind zâmbete, cuvinte calde de încurajare.
 
Toate femeile au fost răsfăţate cu bomboane de ciocolată, iar mămicile au primit câte o brăţară drept mărţişor. Mai mult, echipa Arimex Comexim 2000 SRL a oferit pacienţilor de la cele trei unităţi sanitare şi un meniu delicios. La micul dejun, toţi pacienţii au primit ceai Lipton de lămâie, margarină, unt, crenvurşti, piept de pui, pateu de ficat Hame, şuncă presată, ouă fierte, miere, brânză topită, gem de căpşuni, caş proaspăt de vacă, brânză de vaci, iar la supliment - biscuiţi, lapte dulce şi iaurt natural.
 
La masa de prânz, toţi pacienţii au primit borş moldovenesc de raţă, borş ţărănesc de pipote de curcan, supă ţărănească de văcuţă, supă de văcuţă cu tăieţei de casă, supă de dovlecei cu fulgi de ou, chifteluţe marinate cu piure de cartofi, piept de pui la cuptor şi pilaf cu legume, iahnie de fasole cu cârnaţi proaspeţi de casă, iahnie de fasole cu coastă de porc la cuptor, file de peşte rasol cu sote de legume şi lămâie, cotlet de crap la cuptor şi cartofi natur cu lămâie, trunchi de peşte la tavă şi cartofi natur cu lămâie, piept de pui la grătar şi legume sotate, trunchi de peşte rasol cu sote de legume şi lămâie, sote de legume cu brânză de vaci, salată de murături, salată de varză albă, iar la desert - plăcintă cu mere, ştrudel cu mere, prăjitură de casă, banane, mere coapte cu stafide, mere.
 
Delicioasă a fost şi cina. Toţi pacienţii au fost serviţi cu ceai Lipton de lămâie, friptură de văcuţă la tavă şi pilaf cu legume, friptură de pui la cuptor şi pilaf cu legume, friptură de pui la cuptor şi cartofi gratinaţi, mămăliguţă cu brânză telemea şi smântână, mămăliguţă cu brânză de vaci şi smântână, budincă de orez cu mere şi scortişoară, iar la desert, biscuiţi.
 
„Florile sunt cel mai dulce lucru pe care l-a creat Dumnezeu, dar a uitat să le dea şi suflet. Astfel, au apărut femeile şi tuturor acestora le dorim «La mulţi ani»! O viaţă senină, rodnică în cele bune, plină de dragoste şi bucurii. Iar tuturor pacienţilor le dorim însănătoşire grabnică, pace sufletească şi putere de a spera, a iubi şi a ierta“, a declarat Virgil Drăghici, administratorul societăţii Arimex Comexim 2000 SRL.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii