Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:18 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fără precedent în bazele de odihnă ale Ministerului de Interne Ce spun specialiştii în gastronomie despre toxiinfecţia de la hotelul Meridian din Mamaia

ro

22 Jul, 2013 00:00 7552 Marime text
Un nou caz de toxiinfecţie alimentară, înregistrat în acest sezon estival în staţiunea Mamaia. După hotelul Central, restaurantul Cleopatra, restaurantul Scoica Land a venit şi rândul hotelului Meridian, care aparţine Ministerului Afacerilor Interne.
 
Săptămâna trecută, mai exact vineri, 19 iulie, la Spitalul Municipal de Boli Infecţioase Constanţa s-au prezentat mai multe persoane care au acuzat simptome specifice toxiinfecţiei alimentare: dureri abdominale, scaune diareice, vărsături. Sâmbătă şi duminică, numărul acestora a ajuns la 120 de persoane. Direcţia Medicală din cadrul MAI a declanşat o anchetă epidemiologică, pentru a stabili cauza toxiinfecţiei. Din primele date, a reieşit că aceste persoane au consumat la prânz ciorbă de fasole cu ciolan şi tochitură. „Direcţia Medicală a MAI are în atenţie şi monitorizează situaţia turiştilor cazaţi la hotelul Meridian din Mamaia care au acuzat simptome specifice unei toxiinfecţii alimentare.
 
Din informaţiile noastre în cursul zilei de vineri 15 persoane au necesitat internarea în Spitalul de boli infecţioase Constanţa ca urmare a unor dureri de stomac şi vărsături. La ora 15.00 a acestei zilei, 6 minori şi un adult se mai află internaţi în spital, restul fiind externaţi. Sâmbătă seara, echipa medicală prezentă în unitatea hotelieră a chestionat medical pe toţi cei aproximativ 600 de turişti ai hotelului. Pentru stabilirea cauzei acestei situaţii, probele din mâncarea servită turiştilor vor fi analizate la laborator în cel mai scurt timp. Hotelul Meridian din Mamaia face parte din reţeaua hotelieră proprie a MAI şi are toate avizele sanitare şi sanitar-veterinare necesare bunei funcţionări. Angajaţii acestui hotel au toate avizele medicale necesare şi există un control riguros al acestora. De altfel, o astfel de situaţie nu a mai fost întâlnită în vreuna din bazele de odihnă a MAI. Reprezentanţi ai Direcţiei Medicale şi Direcţiei Logistice – care are în gestiune acest hotel – s-au deplasat la hotelul Meridian pentru clarificarea situaţiei neplăcute pentru angajaţii noştri aflaţi în concediu de odihnă pe litoral”, au precizat într-un comunicat reprezentanţii Direcţiei Informare şi Relaţii Publice din cadrul MAI.
 
Ce spune un bucătar celebru despre tochitură?
 
Maestrul în arta culinară Neculae Nejloveanu a declarat că tochitura se face din carne de porc şi cârnăciori, care se prăjesc. Opţional se face un sos din roşii şi usturoi. „Acum depinde de unde a fost cumpărată carnea, cum a fost pregătită, unde a fost depozitată, dacă au fost respectate toate normele de igienă. Carnea de porc nu trebuie să stea lângă cea de pui, care e cea mai predispusă de a avea salmonela. Într-o bucătărie intră doar personal calificat, care are toate analizele la zi. Mai mult, la prepararea bucatelor într-un restaurant, oalele şi ustensilele trebuie să fie curate. Dar la noi, toată lumea de pe stradă se poate face bucătar. În domeniul turistic trebuie să lucreze doar personal calificat, care este obligat aibă cursurile de igienă la zi”, a declarat maestrul în arta culinară Niculae Nejloveanu, directorul Centrului European de Gastronomie şi Turism.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii