Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:23 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Falsi voluntari, strang bani pentru un tanar lovit de soarta (galerie foto)

ro

25 Jun, 2009 02:36 3102 Marime text
impostori.jpgTinerii se folosesc de povestea tragică a unui băiat din Peştera, bolnav de tetrapareză spastică, pentru a extorca bani de la constănţenii de bună-credinţă 

Cazurile umanitare atrag atenţia tuturor. Din păcate însă, nu numai oamenii de bună-credinţă sunt interesaţi de necazul semenilor. Există şi persoane care se folosesc de suferinţele altora în beneficiul personal.

Suntem frecvent abordaţi pe stradă de persoane care se recomandă ca fiind reprezentanţi ai unor fundaţii, asociaţii umanitare etc, şi care ne cer să contribuim cu bani pentru salvarea unor vieţi. Poveştile spuse de ei sunt, de cele mai multe ori, cutremurătoare, însă nu întotdeauna sunt adevărate.

Doi astfel de „voluntari", care s-au recomandat ca reprezentanţi ai Asociaţiei Umanitare „Zâmbet de Copil" din Piteşti, au luat, duminică, la pas străzile cartierului Coiciu, cu scopul de a strânge bani pentru un caz disperat, susţineau ei. Au bătut pe la porţile oamenilor şi le-au înşirat în câteva cuvinte povestea sfâşietoare a unui tânăr din comuna Peştera, suferind de tetrapareză spastică, ce avea nevoie de bani pentru un transplant de celule stem în China - operaţie ce i-ar fi oferit o şansă la un alt mod de viaţă. Pentru a vă asigura de autenticitatea voluntarilor care vă opresc să vă solicite ajutorul şi pentru a fi siguri că banii pe care îi donaţi ajung la destinatarul despre necazul căruia vi s-a povestit, cereţi întotdeauna actul de înfiinţare a fundaţiei sau asociaţiei, eliberat de instanţa de judecată - Judecătoria pe raza căreia a luat fiinţă.

Escrocherie de stradă

Cei doi tineri, un băiat şi o fată a căror vârstă nu părea să depăşească 18 ani, susţineau că strâng bani pentru un băiat pe nume Bărbieru Ionuţ, din comuna Peştera, judeţul Constanţa. Trebuie menţionat că tânărul era îmbrăcat la costum, probabil pentru a da un plus de credibilitate demersului de a strânge bani, în folosul cine ştie cui. Şi mai trebuie spus că în mapa în care ţineau aşa-zisele documente ale asociaţiei - nişte copii ilizibile după statutul asociaţiei, cu o ştampilă îndoielnică - aveau o oarecare sumă de bani în bancnote de 10 lei, 5 lei şi de 1 leu, semn că nişte oameni de bună-credinţă fuseseră deja înşelaţi.

Întrebaţi dacă au luat legătura şi cu Primăria comunei Peştera, care să-i sprijine în demersul lor, tinerii au început să dea din colţ în colţ, neştiind ce să răspundă.

Pentru a verifica dacă într-adevăr există la Peştera un astfel de caz, l-am contactat telefonic pe primarul comunei, Valentin Vrabie. Edilul din Peştera ne-a declarat că, într-adevăr, în evidenţele primăriei există un astfel de caz, dar că nicio asociaţie nu a cerut sprijinul autorităţii locale pentru o strângere de fonduri în scopul efectuării unei operaţii în China. „Nu ştiu nimic despre o astfel de acţiune. Era normal să ni se ceară sprijinul şi am fi organizat altfel această strângere de fonduri. Trebuie să refacem ancheta socială, pentru că nimeni dintre rude nu ne-a solicitat sprijinul şi vom vedea ce putem face pentru a-l ajuta pe acest tânăr", ne-a declarat Valentin Vrabie. 

escroci_12.jpgAu stors bani şi de la Medgidia

Reprezentanţii Biroului de Asistenţă Socială din Peştera ne-au confirmat că Ionuţ Bărbieru există şi că într-adevăr are un handicap grav, însă au adăugat că familia nu a solicitat sprijinul primăriei pentru strângerea de fonduri în scopul efectuării unei operaţii în China. De asemenea, reprezentanţii primăriei ne-au declarat că Poliţia din Medgidia a sunat la Peştera pentru a se interesa dacă într-adevăr cazul băiatului există, pentru că tinerii „voluntari" fuseseră surprinşi şi pe străzile municipiului. Trebuie precizat că duminică, fotoreporterul ZIUA de Constanţa i-a fotografiat în acţiune pe cei doi. Observând că sunt pozaţi, cei doi şi-au ascuns feţele precum infractorii, iar băiatul i-a făcut semne obscene fotoreporterului.

Pentru a afla dacă cei doi puteau fi voluntari ai Asociaţiei Umanitare „Zâmbet de Copil", i-am contactat pe reprezentanţii acestei organizaţii, care ne-au declarat că nu au în evidenţă cazul băiatului din Peştera. De precizat că asociaţia nu este din Piteşti, aşa cum spunea cei doi „voluntari", ci din Craiova.

O sticlă de suc în loc de operaţie în China

Următorul pas a fost să încercăm să luăm legătura cu mama băiatului şi am reuşit. Contactată telefonic, Stanca Trifu, mama lui Ionuţ Bărbieru, ne-a declarat că nu ea le-a cerut ajutorul acelor tineri şi că ei au venit în urmă cu un an să îi ceară sprijinul. „Au venit la noi la poartă şi mi-au cerut să contribui cu o sumă de bani pentru o fetiţă bolnavă care, spuneau ei, avea nevoie de tratament în străinătate. Le-am spus că nu am cum să-i ajut pentru că am şi eu un băiat bolnav şi atunci mi-au cerut datele pentru a avea cazul nostru în evidenţa lor", ne-a declarat Stanca Trifu. Întrebată dacă a fost ajutată cu bani de cei doi tineri, femeia a spus că i-au lăsat de două ori, însă sume mici. Deci nici vorbă despre o strângere de fonduri de anvergură, pentru o operaţie în China. „O dată mi-au lăsat două milioane (nr de lei vechi), iar acum două luni au venit şi mi-au dat un milion. Altădată au venit cu o sticlă de suc şi nişte dulciuri: un baton şi un corn", a declarat femeia.

Zeci de milioane pe lună, din credulitatea oamenilor

Trebuie subliniat că duminică, tânăra „voluntară" avea în mapă o sumă de aproximativ un milion de lei vechi. Prin urmare, dacă cei doi strâng fiecare cel puţin un milion de lei pe zi, făcând un calcul simplu constatăm că într-o lună se pot strânge în jur de 60 de milioane de lei vechi. Şi poate că nu sunt singurii care operează în numele asociaţiei sus-amintite. Prin urmare, iată că sunt persoane care nu au nicio jenă şi nicio strângere de inimă să se folosească de tragedia unor oameni pentru a trăi bine mersi pe spinarea lor. Cu ce se aleg cei năpăstuiţi? Cu o sticlă de suc şi, eventual, cu ce le pică printre degete farsorilor, din venitul care poate atinge zeci de milioane de lei vechi pe lună.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii