Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:16 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ex-sindicalistul Marian Foca, un director bogat la Somaj

ro

01 Apr, 2009 01:56 7646 Marime text

DECUPAJ_Marian_Foca.jpgFostul şef al CNSLR Frăţia i-a împrumutat 30.000 de euro şefului de la Eucass SRL, Iusuf Mahir

Proaspăt uns director adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, PSD-istul Marian Foca probabil că nu mai poate de mândrie. Chiar dacă visul lui a fost altul: să ajungă pe scaunul de şef deplin la AJOFM-ul condus, deocamdată, de PD-L-ista Emilia Murineanu.

Şi asta în ciuda faptului că, în urmă cu ceva ani, social-democratul a hulit-o de nu mai putea pe şefa agenţiei locale. Pentru că el era membru în consiliul de administraţie şi nu o putea suporta pe Murineanu, despre care a spus verzi şi uscate. Numai că, de când cu pactul de la centru, nu are ce să facă şi va trebui să rabde. Fost consilier local şi şef al Uniunii Judeţene a CNSLR Frăţia, Marian Foca părea să fi pierdut şi ultimul tren. S-au zvonit multe: că va ajunge pe postul mult râvnit de la AJOFM, ba că va fi numit la ITM şi tot aşa. Numai sorţii nu îi păreau tocmai favorabili sindicalistului, care fusese renegat de uniunea pe care o condusese şi nu mai prinsese nici scaunul de consilier local. Ca să nu mai spunem că parcă nici financiar nu stătea la fel de strălucit ca foştii săi colegi din Consiliul Local Municipal, dar nici nu aveam de ce să-i plângem de milă. Site-ul Primăriei ne oferă două declaraţii de avere de-ale PSD-istului Foca: una din 2006 şi cea de când a fost zburat din funcţia de consilier local, din vara lui 2008. Declaraţia de avere semnată în decembrie 2006 ne arăta că Foca nu avea terenuri, ci doar un apartament, cumpărat de soţia sa, Irina, în Craiova, în 2000. Şi un autoturism Seat Toledo, cu an de fabricaţie 2006. Nu avea bijuterii sau obiecte de artă şi nici măcar vreo colecţie mai valoroasă. Însă deţinea două depozite bancare deschise în 2004, la Alpha Bank, de 95.000 de lei fiecare. În luna octombrie a lui 2006 îi vânduse lui Sorin Dumitrache un Audi A4, contra sumei de 49.000 de lei. Nu împrumutase bani, dar nici nu avea datorii.

Marian_Foca.jpgMilionarul împrumutat

Potrivit actului declarativ, avusese în acel an un venit de 48.826 de lei, cumulat de la CNSLR, Casa de Cultură, RAJA, AJOFM şi Consiliul Local. Nevasta sa, Irina, primise numai 9.700 de lei, indemnizaţie pentru creşterea copilului. Foca mai nota în 2006: 11.700 de euro - libertăţi primite ca urmare a împărţirii averii părinţilor şi 21.500 de lei - cadouri băneşti primite de nevastă la botezul copilului. Lucrurile stăteau puţin altfel în 2008, când lui Foca îi înceta mandatul de consilier local. Declaraţia de avere semnată pe 24 iunie 2008 şi înregistrată pe 7 august marca acelaşi apartament în Craiova şi acelaşi autoturism Seat. De data aceasta, Foca a declarat că are un depozit bancar la Romexterra, deschis în 2007, în care depusese 138.000 de lei. Numai că... surpriză! „Săracul" sindicalist îi împrumutase unui anume Iusuf Mahir 30.000 de euro. De unde avea această sumă ne-a spus chiar Foca, la acea dată: „Întrebaţi-l pe el de ce a vrut banii! Eu nu ştiu ce afaceri are, credeţi-mă! Este prietenul meu de 20 de ani de zile. Ce puteam să-i spun, «Lasă-mă, bă, în pace!»?. Eu trăiesc într-o lume normală, în care prietenii se ajută. Şi doar ştiţi, Foca are totul la suprafaţă. Şi să ştiţi că mi-a dat banii înapoi. Nu-mi permit să împrumut bani pe termen lung". Dar cine este împrumutatul? Iusuf Mahir este patronul firmei Eucass SRL. Societatea a avut câteva contracte bune cu Primăria Constanţa, condusă de colegii pesedişti ai lui Marian Foca. Una dintre realizările firmei este chiar parcul pentru skateri şi rolleri, inaugurat de municipalitate în urmă cu doar câteva luni. Pentru amenajarea Gravity Park, Eucass-ul lui Iusuf a încasat un milion de euro. Dar nu s-a mulţumit cu atât. Prin anunţul de atribuire nr. 40705 din 10 septembrie a.c., Primăria înştiinţează că a contractat servicii de supraveghere tehnică a execuţiei lucrărilor de investiţii. Cu alte cuvinte, o suplimentare a contractului nr. 127795/25.09.2007. Câştigătorul: Eucass SRL. Societatea îşi va îngroşa conturile cu 1,254,713.23 de lei, fără TVA.

A fi sau a nu fi sindicalist

Prin Eucass, Iusuf construieşte, pentru Sisteme Internaţionale de Afaceri, Portul Turistic Tomis. Mai trebuie subliniat şi faptul că Eucass se numără printre sponsorii HCM Constanţa, echipa de suflet a preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu. Iusuf Mahir este implicat în patru firme: Eucass SRL, Alcor Comco SRL, Tebo Gaz şi Tobtech Serv SRL. În două dintre firme este asociat cu soţia sa, Leila. Tobtech-ul îl deţine împreună cu Aidun-Haygan Curt-Mola. Revenind la „prietenosul" Marian Foca, trebuie menţionat că ultimul act declarativ, semnat în calitate de consilier local, spunea că soţia sa avea de încasat 22.000 de lei - dividende neîncasate din vânzarea unei societăţi. Cum se pare că situaţia sa materială s-a îmbunătăţit considerabil şi a ajuns de la simplu membru de sindicat (dacă a fost vreodată?!?) director de instituţie. Probabil că următoarea declaraţie de avere ne va mai demonstra o dată prietenia lui Marian Foca şi vom mai vedea şi alţi împrumutaţi.

{mos_ri:Marian Foca}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Marian Sârbu 15 Oct, 2010 23:18 Baiatul este rau si megacunoscator in sloganuri, in rest lingau, reclamagiu, dusmanos si badaran.Rânjeste doar daca vrea mocangeala ca toti sindicalistii..pisica blânda...feriti-va e turbat ..
  • augusta 12 Dec, 2009 19:04 Bine spus, nu m vazut persoana mai impulsiva si labila emoţional, daca ar avea putere ar distruge tot în jur, va spun din experienţa. daca ar fi asa destept ar avea pareri proprii nu sloganuri si opinii proprii nu huiduieli ca la miting...
  • cineva 17 Apr, 2009 17:41 cand a plecat de la uj, dl. foca a fost DESCARCAT DE GESTIUNE! din cate stiu, toti functionarii publici completeaza declaratia de avere la investirea in functie. culmea este, ca dl. Foca a fost investit de curand. prin urmare, cine a avut interes sa se scrie un astfel de articol? in mod cert, cineva care este in bune relatii cu catu - un presedinte de pseudo-federatie, necunoscut - si care are "oameni" pe la ajofm!
  • Macar Foca e prezentabil :) 02 Apr, 2009 19:50 Ailalti sunt niste grasi, lipsiti de carisma. Nu mai zic ca, daca le dai o dictare .... si daca mai apar si cuvinte care se despart prin doua cratime ... lesini de ras. Asta o pot spune gandindu-ma numai la liderii de la sindicatul nostru. Am fost vecin cu Foca si pot spune ca sindicatele erau viata lui ! Mergea imbracat modest, se temea sa se imbrace elegant, ca sa nu creada oamenii ca s-a ajuns ... am fost odata si la el la sediu ... ce mobilier simplu ... fata de sediile luxoase ale multor sindicate membre ! Mandru si orgolios, daca a pierdut alegerile, a fost pentru ca el, ca si Ceausescu, a crezut pana in ultima secunda ca e iubit de popor .... nicio clipa nu si-a inchipuit altceva ! Aaaaa ... si chestia cu bogatia ... daca si Foca e bogat, atunci Grosu cum mai e ?? Noroc ca el (ca si alti lideri mega-bogati) nu sunt obligati sa-si declare averile. Chiar daca ar fi, credeti ca ar declara pana si ultimul leu, adica pana si alocatia copilului, incasata de la stat de nevasta ? Din cate stiu, Foca sta inca cu chirie, nu are nici macar o garsoniera proprietate personala. Toti ceilalti .... au vile, bani si foarte multe facilitati. Sper sa apuc ziua in care toti liderii de sindicat vor trebui sa dea socoteala public, despre modul in care si-au acumulat averile. Desigur, aceste aricole in ziar sunt comandate. De altfel, continutul acestui articol a mai fost publicat, aproape identic, prin luna septembrie 2008. Si, de cateva zile, avem in Ziua de Constanta, aceleasi referiri la Foca. Maine probabil, urmeaza sa citim un nou episod din ciclul "ce a mai facut Foca". Probabil a dat din mana a lehamite.
  • aviz elena de ieri 01 Apr, 2009 16:01 Fata asta nici nu stie despre ce este vorba (de fapt se regasesc cuvintele lui Foca). Acest Foca nu stie sa piarda. II este ciuda ca a pierdut beneficiile pe care le avea la Uniunea Judeteana. Pe cand era presedinte avea sofer la scara pe care-l folosea si in interes personal si il tinea dupa el pana tarziu in noapte. Il astepta sa iasa de pe la sindrofiile pe care le frecventa. Acest sofer avea program non-stop. Dadea de dracu daca il suna vreodata (chiar daca era 3 noapte) si nu ii raspundea.Iar cu studiile ... Lasati!!! Daca era asa de destept facea facultatea la Ovidius. Grosu a fost un domn. Cand Foca i-a dat un sut in fund nu a mai facut atat tam tam; a acceptat situatia cu demnitate. Ar trebui sa vorbeasca toti cei pe care i-a nedreptatit acest personaj nu neavenitii care sunt orbiti de ranjetul lui parsiv.
  • Se va schimba Foca? 01 Apr, 2009 13:56 Nu prea cred. La el e ceva patologic. Probabil va suporta situatia asta atata timp cat se simte vulnerabil. Bine ca au scapat sindicalistii. Cei de la AJOFM sa se spele pe cap cu el. Surprinde inconstienta celor care l-au sustinut.