Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:01 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevul Andrei Haluţă a reprezentat cu brio Constanţa la proiectului naţional „Tinerii dezbat"

ro

19 Sep, 2011 01:00 1232 Marime text

În perioada 15-17 septembrie, la Alba Iulia, a avut loc întâlnirea Consiliului Naţional al Elevilor, la care au participat şi reprezentanţi ai Consiliul Judeţean al Elevilor din Constanţa. Andrei Haluţă, membru al clubului de dezbateri „Dezbaterea tinerilor" de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu", a participat la finala proiectului naţional „Tinerii dezbat", organizată de Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Dezbateri, Oratorie şi Retorică.

Pe durata celor două zile, cinci profesori formatori ai Consiliului Naţional al Elevilor au susţinut cursuri de formare pe teme precum leadership şi luarea deciziilor sau cultura organizaţională. Coordonatorul Consiliului Naţional al Elevilor, prof. Sorin Vlaic, a întocmit o analiză a activităţii Consiliilor Judeţene ale Elevilor, remarcând faptul că există judeţe în care proiectele sunt doar pe hârtie, dar şi structuri precum cea constănţeană unde s-a format un grup omogen de elevi cu rezultate deosebite, exemplu de bune practici la nivel naţional. La deschiderea evenimentului din Amfiteatrul Universităţii „1 decembrie 1918" au participat secretarul de stat din MECTS, Oana Badea, consilierul ministrului Educaţiei - Romeo Moşoiu, preşedintele ARDOR - Mihaela Mocanu, vicepreşedintele ARDOR - prof. Carmen Zaharia, preşedintele ARDOR Moldova - prof. Ciprian Zaharia, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Alba - Sergiu Maier. Pe parcursul manifestării, participanţii au vizitat Muzeul Unirii din Alba Iulia, Sala Marii Uniri, Catedrala Întregirii Neamului, dar şi Cetatea „Alba Carolina".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii