„Decizia de a fi eutanasiat este justificată"

Povestea lui Eugen Anghel, un tânăr din Piatra Neamţ care credea că şi-a găsit un rost la Constanţa, dar a devenit, în schimb, un obişnuit al spitalelor, a şocat o ţară întreagă. Mai puţin autorităţile şi familia sa.

Pe bolnavul care, ajuns la capătul puterilor, l-a implorat pe Traian Băsescu să-i accepte eutanasierea nu-l găseşti mai niciodată singur. Internat în Secţia de Gastroenterologie a Spitalului Judeţean Constanţa, Eugen este tot timpul înconjurat fie de prieteni, fie de jurnalişti. Nimeni din familie nu l-a vizitat. „Mai are un frate şi o soră. Tatăl lui nici nu vrea să audă de el. Iar bunica lui aţi văzut ce zicea la televizor. Că nu are decât să moară, pentru că e pământ destul", spune Ilie Cristescu, prietenul cel mai bun al lui Eugen. Se cunosc din copilărie, au crescut în acelaşi orfelinat şi au împărţit şi bune şi rele. Din 2003, când au apărut primele semne ale bolii, tânărul de 29 de ani, care cere să fie scăpat din ghearele durerii, s-a tot perindat prin unităţi sanitare. „Ne era poftă să mâncăm mămăligă cu smântână. Şi, deodată, am început să vomez sânge", reuşeşte să pronunţe Eugen, amintindu-şi primele momente când a simţit că trupul i-a fost cuprins de boală. „De vreo 15-20 de ori a fost internat aici, la Judeţean. A mai fost şi la Infecţioase, la clinica Medicală III... La Institutul Fundeni spunea că a fost tratat cel mai bine. A mai fost şi la spitalul din Piatra Neamţ. Se dusese să-şi viziteze vechii prieteni, dar l-au apucat durerile şi a trebuit să se interneze", povesteşte Ilie. Timp de cinci ani, de când s-au manifestat primele simptome, Eugen Anghel s-a tot perindat prin unităţi sanitare. Durerea lui au simţit-o şi cei care îi sunt alături, tocmai de aceea nu i-au criticat vreodată dorinţa de a nu se mai chinui. „Decizia de a fi eutanasiat este justificată", spune Ilie.

„Era băiat bun"

„Îi plăcea foarte mult să gătească. Era un bun bucătar. Şi un băiat bun. Chiar şi când era bolnav, ne făcea tot el de mâncare. Sărea de fiecare dată când era nevoie de ajutor", îşi aduce aminte amicul lui de momentele în care Eugen se mai putea deplasa.