Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
04:43 21 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Dacă bate vântul se poate trece podul de la Agigea CNADR îşi bate joc de şoferi (galerie foto)

ro

29 Oct, 2012 01:00 2654 Marime text
Pod_Agigea_-_pod_1.jpgAvertizările meteo de furtună şi vânt puternic, emise în cursul zilelor de sâmbătă şi duminică de meteorologi, au sistat lucrările la podul de la Agigea, iar cei care au avut inspiraţia să încerce să treacă dintr-o parte a canalului, chiar au putut să o facă.

Asta, deşi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România nu s-a sinchisit să anunţe participanţii la trafic de schimbările apărute. Ieri, pe pagina de internet a companiei încă mai era postat comunicatul de presă, publicat pe data de 26 octombrie, care anunţa că „circulaţia rutieră pe podul de la Agigea situat pe DN 39, va fi închisă şi în zilele de 27 şi 28 octombrie, în intervalul orar 8.30- 16.00".

Dar, probabil, fiind sâmbătă nu s-a găsit nimeni sa anunţe acest lucru pentru a se şti.

Cam asta este povestea

„Atunci când vântul bate cu nouă metri pe secundă, macaralele se blochează automat. Din acest motiv, cele două semiinele de 47 tone fiecare nu au putut fi ridicate. Până când timpul nu se va linişti, lucrările executate la podul de la Agigea nu se efectua, şi traficul rutier nu se va mai opri", a explicat Marian Dima, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi poduri (DRPD) Constanţa. Fiind întrebat cine va plăti macaralele închiriate, care în timpul avertizărilor de vânt puternic şi furtună, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi poduri (DRPD) Constanţa a precizat că aceste plăţi revin constructorului, deci companiei Bilfinger Berger Baugesellschaft din Austria.

Reamintim că Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat săptămâna trecută că podul de la Agigea va fi închis până pe 15 noiembrie.

În afara orelor în care circulaţia este oprită în totalitate, traficul rutier pe podul de la Agigea se desfăşoară restricţionat în ambele sensuri de circulaţie, utilizându-se doar benzile centrale pe toată lungimea podului. Conform reprezentanţilor CNADNR, situaţia va dura până la data de 15 noiembrie. Circulaţia autovehiculelor se va desfăşura pe următoarele variante ocolitoare:

Pentru relaţia Bucureşti - Port Constanţa Sud - Agigea - Negru Vodă - Mangalia şi retur, traseul de ocolire va fi: A2 (Bucureşti - Constanţa - nod rutier Medgidia) - DJ 381 (nod rutier Medgidia - Ciocârlia de Sus) - DN 3 (Ciocârlia de Sus - Cobadin) - DJ 391 (Cobadin - Mereni - Topraisar) - DN 38 (Topraisar - Agigea) - DN 39 (Agigea - Mangalia) şi retur.

Pentru relaţia Hârşova (DN 2A) - Tulcea (DN 22) - Pod Constanţa Sud - Agigea - Negru Vodă - Mangalia şi retur, traseul de ocolire va fi: (nod rutier Ovidiu - nod rutier A4 cu A2) - A2 (nod rutier A4 cu A2 - nod rutier Medgidia) - DJ 381 (nod rutier Medgidia - Ciocârlia de Sus) - DN 3 (Ciocârlia de Sus - Cobadin) - DJ 391 (Cobadin - Mereni - Topraisar) - DN 38 (Topraisar - Agigea) - DN 39 (Agigea - Mangalia) şi retur.

Reparaţiile la podul Agigea sunt executate de sucursala românească a companiei Bilfinger Berger Baugesellschaft (Austria). Valoarea contractului este de 4.720.606 euro, 80% din sumă fiind asigurată din fondurile UE, diferenţa fiind cofinanţare de la bugetul statului. Termenul contractual de finalizare a lucrărilor este de 24 de luni, începând din februarie 2011, ceea ce înseamnă că lucrările ar trebui finalizate în ianuarie 2013 şi nicidecum „probabil" pe 30 mai 2013, cum susţine CNADNR.

Ti-a placut articolul?

Comentarii