Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:13 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Criza sociala din cartierul bucurestean Ferentari s-a mutat la Mangalia

ro

16 Nov, 2006 00:00 723 Marime text

# Prefectul Culetu, mediator intre saracie si neputinta

# Familiile din caminul Pescarus au fost debransate de la utilitati din cauza restantelor acumulate in 2005# Locatarii contesta in instanta debransarea si sustin ca li s-au impus tarife exorbitantePrefectul Danut Culetu a discutat ieri cu 30 de reprezentanti ai familiilor care locuiesc in caminul Pescarus din Mangalia, camin aflat in proprietatea SC COMCM SA Mangalia (Compania de Constructii Montaj)Cetatenii au solicitat furnizarea de utilitati, care a fost intrerupta incepand cu 15 octombrie 2006, in conditiile in care la plata chiriilor acestia sunt restantieri din 2005. Motivul precizat de locatari, cu privire la neachitarea chiriei, este stabilirea unui pret care depaseste suma de 300 RON, drept pentru care au actionat in instanta. Ei sustin insa ca, in ceea ce priveste utilitatile, acestea sunt platite la zi si considera nejustificata debransarea. In urma discutiilor avute s-a constatat ca exista o relatie contractuala tensionata. Institutia Prefectului, prin atributiile stabilite de lege, nu poate interveni ca autoritate. Totusi, Danut Culetu a anuntat ca va propune proprietarului caminului, cu acceptul scris al fiecarui locatar, sa accepte plata chiriei la nivelul anului trecut si trecerea garantiei - chirie in contul achitarii utilitatilor, pana la solutionarea litigiului. "Subliniez, aceasta implicare este strict un gest umanitar", a afirmat prefectul Danut Culetu. Totodata, urmare a unui memoriu al Societatii Internationale pentru Drepturile Omului cu sediul in Mangalia, Institutia Prefectului a solicitat Autoritatii de Sanatate Publica sa supravegheze starea de sanatate a membrilor familiilor locatare ale caminului Pescarus si sa ia masuri de prevenire a declansarii unor eventuale epidemii. In prezent, se asteapta raportul autoritatii pentru a putea actiona in consecinta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii