Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:06 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copiii sunt tot mai des victime ale propriilor parinti

ro

12 Jul, 2002 00:00 1556 Marime text

Un numar foarte mare de copii sunt chinuiti de cei care le-au dat viata

In ciuda organizatiilor internationale care apara drepturile copiilor, numarul celor maltratati nu a scazut deloc, cel putin nu in Romania * Cazurile micutilor agresati nici nu ajung sa fie facute publice decat atunci cand intrec orice limita a cruzimii * La noi functioneaza cu succes proverbul "bataia e rupta din rai" * De foarte multe ori, "raiul" unde ajung copiii maltratati este spitalul sau gurile de canalizare in cazul in care fug de acasa

In ciuda nivelului de civilizatie care ar fi normal sa fie atins la inceput de mileniu trei, mai exista inca foarte multi copii care au de suferit in urma agresivitatii adultilor. Situatia este cu atat mai dramatica atunci cand agresorii sunt chiar cei care ar trebui sa ii apere de tot ceea ce este rau in aceasta lume, adica parintii. De multe ori, copiii ajung sa fuga de acasa si sa sfarseasca printre aurolaci. Cei mai multi minori maltratati de parinti provin de obicei din mediul rural, din familii dezorganizate, cu multi copii, familii in care parintii au probleme materiale sau sunt alcoolici si obisnuiesc sa se razbune pe odraslele lor pentru toate dificultatile materiale cu care se confrunta. De cele mai multe ori, nimeni nu baga de seama ceea ce se intampla cu acesti copii sau efectiv nu le pasa, considerand ca nu este de datoria lor sa intervina. Semnale de alarma apar numai in momentul in care starea acestora este atat de grava incat necesita internare. Abia in acel moment autoritatile au o vaga tentativa de interventie, insa replica de care se izbesc este aceeasi: "Eu l-am facut, eu il omor". Singura solutie si metoda de aparare a copiilor care cad victima propriilor parinti este sa fuga de acasa atunci cand nu mai rezista. In ciuda faptului ca, pe plan mondial, exista numeroase organizatii pentru apararea drepturilor copiilor, legi care interzic parintilor sa isi agreseze fizic copiii, in Romania sunt inca valabile proverbe precum "bataia e rupta din rai" sau "acolo unde da parintele, creste". Judetul Constanta nu face exceptie, dovada reprezentand-o numarul mare de copii fugiti de acasa. De cele mai multe ori, faptul ca un parinte isi maltrateaza copilul trece neobservat de cei din jur. Exista insa si situatii in care un copil poate ramane desfigurat pe vecie de cel care i-a dat viata. In fiecare an, numarul copiilor batuti de parinti este in continua crestere, cel putin in judetul Constanta. Medicul primar Ioan Chiru a declarat ca cele mai multe cazuri de copiii maltratati se intalnesc in randul familiilor de rromi, care au o situatie materiala extrem de precara si un numar foarte mare de copii. La inceput de vara, cazurile copiilor care fug de acasa din cauza batailor primite de la parinti sunt mult mai multe decat in restul anului. La cazurile care se cunosc se pot adauga si cele care nu au ajuns la cunostinta autoritatilor, situatii care, in mod sigur, sunt mult mai numeroase decat cele inregistrate. Iar daca cineva incearca sa intervina si sa ii faca pe parintii in cauza sa realizeze monstruozitatea faptelor lor, acestia nu fac altceva decat sa se justifice ca, de vreme ce este vorba de copilul lor, nimeni altcineva nu are dreptul sa se amestece. Printre aurolacii care isi duc viata prin canale exista foarte multi copii care sunt fugiti de acasa. Daca sunt intrebati de cineva daca nu le e dor de casa, ei spun ca acolo erau batuti de parinti, in timp ce in canale sunt mai fericiti decat au fost vreodata in casa celor care le-au dat viata. De cele mai multe ori fetele ajung prostituate, iar baietii cersetori sau hoti. Viata lor este astfel ratata din start, fara nici o posibilitate de remediere. Cu toate acestea, ei nu regreta faptul ca au fugit de acasa. Ei prefera viata prin canale, unde isi duc viata asa cum pot, bazandu-se pe lupta pentru supravietuire. Astfel ca, din cauza unor parinti iresponsabili, viata unui copil poate fi iremediabil distrusa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii