Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:09 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copiii fascinaţi de lumea dinozaurilor Parteneriat între FasTracKids Constanţa şi Natura Dino Park

ro

27 Jul, 2013 00:00 2624 Marime text
FasTracKids Constanţa a încheiat un parteneriat cu Natura Dino Park din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, parteneriat în cadrul căruia copiii participă la prezentarea temei „Dr. Dino şi lumea dinozaurilor”. „Complexul de Ştiinţe ale Naturii este într-o relaţie cu Asociaţia Balcanică de mediu de la Solonic. Această colaborare a început în 2007. Natura Dino Park de la Constanţa prezintă istoria dinozaurilor şi etapele evoluţiei marilor mamifere. Piesa de rezistenţă a parcului este Insula Haţeg, care prezintă dinozaurii care au existat pe teritoriul României ”, a declarat Nicolae Papadopol, directorul ştiinţific al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Constanţa.

„La FasTracKids Constanţa expunem copiii la diferite experienţe, care îi ajută să înveţe cât mai multe. Prin metode noi şi originale, îi determinăm pe copiii să înveţe mereu”, a declarat Costin Sorici,  directorul FasTracKids Constanţa. Astfel, în perioada 22-26 iulie, copilaşii de la FasTracKids Constanţa au învăţat despre cum au dispărut dinozaurii, cum au fost descoperiţi, ce înseamnă şi cu ce se ocupă un paleontolog şi perioadele triasică şi cretacică. În ultima zi de curs, copiii de la FasTracKids Constanţa au efectuat o excursie la Natura Dino Park, unde au putut vedea şi admira mai multe specii de dinozauri.

Ce este FasTracKids

FasTracKids este un program de educaţie complementară, adresat oricărui copil de vârstă ante-preşcolară, de grădiniţă sau de clasele I-II. Programul este conceput în Statele Unite de psihologi şi educatori de talie mondială. Reţeaua internaţională de academii FasTracKids este prezentă în 50 de ţări, având deschise 300 de centre educaţionale. În România, programul FasTracKids a fost lansat în luna martie 2007, fiind disponibil în 14 centre din ţară şi găzduind peste 2.000 de copii. În Constanţa, programul se desfăşoară în Centrul Educaţional FasTracKids din strada Siretului nr. 63. În lecţiile FasTracKids, copiii învaţă prin experimente, prezentări filmate la fiecare sesiune de curs, discuţii, jocuri de rol, activităţi practice şi jocuri atractive. Sălile de curs sunt dotate cu FasTracKids Learning Station: un sistem inovativ format din board interactiv, videoproiector, computer şi camere de filmat, similar cu cel folosit în celebrele universităţi Harvard, Oxford sau MIT. Pe lângă îmbunătăţirea cunoştinţelor, programul pune accent deosebit pe dezvoltarea abilităţilor fundamentale de viaţă cum ar fi: gândirea critică, gândirea creativă, comunicarea şi vorbirea, rezolvarea de probleme, cooperarea, încrederea în sine, şi transferul cunoştinţelor în practică. Informaţii suplimentare despre program se pot afla pe site-ul www.ftk.ro. Programul FasTracKids Constanţa abordează 12 teme de studiu: Comunicare, Tehnologie, Creativitate, Scopuri şi Obiective în Viaţă, Literatură, Artă şi Teatru, Astronomie, Matematică, Ştiinţele naturii, Biologie, Ştiinţele Pământului, Economie, fiind structurat în sesiuni de câte 2 ore, o dată pe săptămână, timp de doi ani.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii