Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:09 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Clubul lui Oiţă recidivează la furtul de apă

ro

29 Jul, 2011 00:00 1015 Marime text

Ieri, în urma verificărilor efectuate de echipele de control ale SC RAJA SA Constanţa, în Piaţa Ovidiu, la Clubul Bellagio, al lui Viorel Oiţă, locaţie care fusese debranşată pe 25 iulie, din cauza demontării neautorizate a apometrului, s-a constatat că terasa beneficia de apă potabilă, printr-un furtun racordat la reţeaua clădirii învecinate.

„Conform contractului încheiat cu SC RAJA SA, abonatul din clădirea învecinată, SC Relas Co LTD SRL avea obligaţia să anunţe şi să primească avizare din partea operatorului de apă şi canal pentru orice modificare adusă instalaţiei, cu atât mai mult dacă era vorba despre o extindere a reţelei. Mai mult, orice abonat, în momentul încheierii contractului de furnizare apă potabilă şi canalizare cu SC RAJA SA, dă o declaraţie pe proprie răspundere în care specifică numărul de robinete care sunt alimentate. Faptul că SC Relas Co LTD SRL a permis vecinului recent debranşat să se racordeze la reţeaua lui de apă constituie extindere ilegală şi neautorizată a reţelei, motiv pentru care s-a luat decizia de debranşare", a explicat Irina Oprea. Reprezentanţii societăţii furnizoare de apă avertizează abonaţii, care trebuie să înţeleagă necesitatea respectării legalităţii în cazul alimentării cu apă potabilă şi canalizare, în caz contrar riscând plata în sistem pauşal şi retroactiv pe 18 luni a serviciilor de furnizare apă potabilă şi canalizare, dar şi plângeri penale pentru furtul de apă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii