Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:25 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CJAS a primit 620 de milioane de lei pentru ingrijirile la domiciliu

ro

29 Apr, 2005 00:00 657 Marime text

# Constantenii vor primi asistenta medicala dupa data de 10 mai

Asa cum spuneam, autoritatile sanitare constantene au decis de curand implementarea, incepand din luna mai, a sistemului de ingrijiri medicale la domiciliu si pentru bolnavii din judetul nostru. Potrivit declaratiilor directorului Casei Judetene de Asigurari de Sanatate, doctorul Victorian Pastila, la aceste servicii medicale vor avea dreptul doar bolnavii aflati in faza terminala, ca urmare a unor afectiuni oncologice sau cei care se afla in recuperare dupa accidente vasculare cerebrale. In ceea ce priveste serviciile de ingrijire la domiciliu, acestea vor fi acordate numai pe baza recomandarilor emise de medicii de specialitate aflati in relatii contractuale cu CJAS sau din ambulatoriul de specialitate. Perioada maxima de ingrijiri medicale la domiciliu este 56 de zile calendaristice, de care asiguratii pot beneficia intr-una sau mai multe etape. Ca urmare, peste numai doua saptamani, constantenii vor putea beneficia si ei de ingrijiri la domiciliu. Pentru inceput, se vor ocupa de aceste servicii in jur de opt cadre medicale. Categoriile de persoane beneficiare ale serviciilor mentionate mai sunt: cele cu boli cronice, persoanele cu handicap, persoanele externate din spital care continua tratamentul la domiciliu, bolnavi care nu se pot ingriji singuri. Cei interesati pot beneficia de urmatoarele ingrijiri la domiciliu: monitorizarea parametrilor fiziologici, adica luarea temperaturii, a pulsului, a tensiunii arteriale, masurarea glicemiei, administrarea medicamentelor: intramuscular, intravenos si subcutanat. De precizat ca recomandarea pentru ingrijiri medicale la domiciliu va fi eliberata in trei exemplare, din care un exemplar va ramane la medic, un exemplar, impreuna cu o cerere de acordare de servicii de ingrijiri la domiciliu se va depune de catre asigurat sau apartinatorul legal al acestuia la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate si un exemplar va ramane la asigurat urmand a fi predat furnizorului de servicii de ingrijiri la domiciliu, daca cererea a fost aprobata. Cererile si recomandarile primite de catre reprezentantii CJAS vor fi analizate intr-un interval de 24 de ore de la data depunerii si vor fi aprobate in limita sumelor prevazute cu aceasta destinatie. Referitor la acest lucru, Pastila a mai declarat ca judetului nostru i-a revenit suma de 620 milioane de lei pentru tot restul anului. Asadar, dupa data de 10 mai, asiguratului i se va transmite prin adresa scrisa, expediata prin posta, raspunsul la cerere in termen de maximum 24 de ore de la data luarii deciziei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii