Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:05 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine vor fi noii şefi ai celor 16 facultăţi de la Universitatea Ovidius? Concursul pentru numirea decanilor va fi organizat în luna aprilie

ro

19 Mar, 2012 01:28 3075 Marime text
Ovidius_-_Dan_Tiberiu_Epure.jpgPe site-ul celei mai mari instituţii de învăţământ superior din Dobrogea a fost publicată „Metodologia de numire a decanilor facultăţilor din Universitatea Ovidius".

La sfârşitul lunii martie vor expira mandatele actualilor prorectori ai Universităţii Ovidius: prof. univ. dr. Marian Cojoc (prorector pentru probleme de învăţământ), prof. univ. dr. Victor Ploae (prorector pentru probleme de dezvoltare instituţională şi cooperare regională), prof. univ. dr. Niculae Peride (prorector pentru probleme administrative şi social-studenţeşti), prof. univ.dr. Vasile Sârbu (prorector pentru probleme de cercetare ştiinţifică), prof. univ. dr. Nicolae Dură (prorector pentru relaţii interuniversitare şi cu studenţii străini). De asemenea, expiră mandatul secretarului ştiinţific conf. univ. dr. Lucian Cristian Petcu. Potrivit rectorului Universităţii Ovidius, prof. univ. dr. ec. Dănuţ Tiberius Epure, la începutul lunii aprilie urmează să fie numiţi noii prorectori. „La începutul lunii aprilie vor intra în pâine noii prorectori. Dacă acum avem cinci prorectori şi un secretar ştiinţific, din luna aprilie vom avea doar cinci persoane. Mergem pe eficientizare. De asemenea, la mijlocul lunii aprilie va fi organizat şi concursul pentru cei 16 decani. Avem creionat un calendar al concursului, care va fi făcut public cât de curând. Sperăm că în luna aprilie vom avea deja un Consiliul Administrativ format", a declarat prof. univ. dr. ec. Dănuţ Tiberius Epure. De altfel, pe site-ul instituţiei de învăţământ superior a fost publicată „Metodologia de numire a decanilor facultăţilor din Universitatea Ovidius". Potrivit acestui act, „decanii sunt selectaţi prin concurs public, organizat de noul rector şi validat de Senatul universitar". La concursul pentru ocuparea funcţiei de decan poate participa orice persoană din universitate sau din orice facultate de profil din ţară ori străinătate. De asemenea, candidaţii la funcţia de rector nu pot fi liderii unor partide politice la nivel central sau de filială, organizaţii de sindicat sau să deţină funcţii de conducere ale autorităţi publice. Reamintim că pe 29 februarie mandatele decanilor celor 16 facultăţi ale Universităţii Ovidius au expirat şi de aceea Senatul a numit noi interimari, până la organizarea unui nou concurs. Începând cu 1 martie şi până la organizarea concursului, cele 16 facultăţi ale universităţii dobrogene au decani noi interimari. Aceştia sunt: Dumitru Florea la Facultatea de Construcţii, George Stănculescu - Facultatea de Sport, Macedon Petrescu - Facultatea de Teologie, Gabriela Stanciu - Facultatea de Fizică şi Chimie, Virgil Petrovic - Facultatea de Economie, Mihaela Fulea - Facultatea de Litere, Virgil Frunză - Facultatea de Psihologie, Aurelia Caraiane - Facultatea de Medicină Dentară, Florin Anghel - Facultatea de Istorie, Petru Bordei - Facultatea de Medicină Generală, Liliana Panaitescu - Facultatea de Ştiinţe Naturale, Şerban George - Facultatea de Drept, Constanţa Sava - Facultatea de Farmacie, Daniela Hanţiu - Facultatea de Arte, Ionel Nicolae - Facultatea de Inginerie Mecanică, Cristina Flaut - Facultatea de Matematică.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii