Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:10 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce s-a constatat în urma controalelor ITC-ului la podurile IPMC şi Cumpenei

ro

06 Dec, 2010 02:54 1280 Marime text
La începutul lunii decembrie, inspectorii ITC au efectuat un nou control la pasajul denivelat IPMC Filimon Sârbu Constanţa, precum şi la podul Cumpenei.

Controlul a vizat urmărirea comportării în exploatare şi intervenţii în timp, dar şi verificarea respectării de către proprietar, administrator şi utilizatori a obligaţiilor privind urmărirea comportării în exploatare a construcţiilor. În urma controlului pasajului, s-a constatat că există fisuri de contracţie în grinzi, infiltraţii în zona rosturilor de dilataţie şi mici pete de umezeală, precum şi zone afumate în zona de trecere peste calea ferată. De asemenea, îmbrăcămintea asfaltică pe rampe prezintă burduşiri şi faianţări. Menţionăm că în luna mai a acestui an pasajul nou a fost încadrat în clasa IV a stării tehnice, stare nesatisfăcătoare, elementele constitutive fiind în stare avansată de degradare şi necesită reparaţii capitale.

În ceea ce priveşte podul Cumpenei, din verificarea stării tehnice a podului se constată că, deşi la sfârşitul lunii octombrie s-au executat unele lucrări de reparaţii la îmbrăcămintea de pe pod, din cauza traficului greu foarte intens, calea de rulare este în continuare degradată.

În prezent, traficul greu de peste 7 tone este deviat pe ruta Aurel Vlaicu - breteaua pasajului - bulevardul I. C. Brătianu - pod Cumpenei - strada Cumpenei - bulevardul Aurel Vlaicu. Cu ocazia controlului, s-a constatat faptul că nu se continuă lucrările de reparaţii începute la pasajul vechi IPMC şi nici nu au fost conservate lucrările efectuate, iar pasajul se află într-un grad avansat de degradare. Deşi a fost înştiinţată despre neconformităţile constatate, Primăria Constanţa nu a alocat până în prezent fonduri pentru continuarea lucrărilor.

În acest sens, s-a dispus începerea de urgenţă a urmăririi de tip special a podului nou IPMC cu un specialist în domeniul cercetării experimentale a elementelor şi structurilor de construcţii. ,,Am dispus un nou control la pasajul denivelat IPMC Filimon Sârbu, întrucât situaţia de acolo nu este deloc de natura să ne liniştească. Încă din primăvară, după producerea acelui incident care, din fericire, nu s-a soldat cu victime, am avertizat atât proprietarul, cât şi administratorul podurilor asupra riscului ce îl reprezintă aceste obiective. Am cerut oprirea traficului până la efectuarea unor lucrări care să pună podurile în siguranţă. Vom urmări în permanenţă aceste obiective, astfel încât să evitam producerea pe viitor a unor incidente", a susţinut Gigi Chiru, şeful Inspectoratului Teritorial în Construcţii Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii