Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
23:47 27 06 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ce nu ai voie să faci astăzi Tradiţiile reînvie de Paşte

ro

16 Apr, 2017 00:00 1644 Marime text
Paştele este cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos, Învierea fiind, după cum spunea părintele Arsenie Boca, singura minune care se arată tuturor. În această săptămână, totul stă sub semnul luminii, simbolul învierii lui Hristos.
 
Salutul obişnuit este înlocuit cu un salut-mărturisire: „Hristos a Înviat” – „Adevărat a Înviat!”. Acest salut exprimă public credinţa în înviere. Săptămâna de după Înviere se numeşte Săptămâna Luminată, în care nu se mai posteşte. Conform tradiţiei, în zilele de Paşte, astăzi, luni şi marţi, nu se spală rufe, acest obicei fiind menţinut în unele locuri până în joia din Săptămâna Luminată.
 
Se spune că este bine să te speli pe faţă cu apa în care ai pus un ou roşu, unul alb, un bănuţ de argint şi un fir de iarbă verde, semne ale sănătăţii, prosperităţii şi sporului. De asemenea, se mai spune că în prima zi de Paşte nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros.
 
Tradițiile din a doua zi de Paște se respectă cu sfințenie în unele zone ale țării. În Lunea Albă, prima de după Înviere, oamenii cheamă preoții după Liturghie să le sfințească ofrandele: pască, drob de miel, ouă roșii. În multe zone, femeile de la ţară dau de pomană pască şi vin roşu. În Transilvania, tinerele fete sunt stropite cu parfum de către feciorii îmbrăcaţi în haine tradiţionale. Acestea, la rândul lor, le oferă băieţilor de băut. Se spune că acele fete vor avea noroc şi vor fi frumoase tot anul, iar bărbaţii care uită de acest obicei vor fi urmăriţi de ghinion. În trecut, stropitul se făcea cu apă proaspătă din fântână. De asemenea, în unele sate, fetele îşi iau revanşă în cea de-a treia zi de Paşte, când e rândul băieţilor să fie stropiţi.
 
Se spune că acum sunt deschise uşile Raiului, iar persoanele care mor ajung direct acolo, indiferent de ce păcate au făcut.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi

Preotul Marius Moşteanu, despre sfânta sărbătoare a Învierii: „Atâta vreme cât Paştele vine cu Lumină, va deveni vizibil tot ceea ce a plămădit creştinismul“ (video) 

Ti-a placut articolul?

Comentarii