Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:56 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce îi aşteaptă pe părinţi în prima lună a anului an şcolar Taxe legale, taxe ilegale, taxe imaginare, fondul clasei, fondul şcolii, etc

ro

14 Sep, 2013 00:00 3604 Marime text
Taxă pentru paza unităţii şcolare, fondul şcolii, fondul clasei, şi multe alte donaţii pe care trebuie să suporte părinţii în prima lună a noul an şcolar. Cu toate că în Constituţie scrie că pentru a-ţi duce copilul la şcoală sau la grădiniţă este un drept garantat şi nu costă nimic, părinţii ştiu bine că, dincolo de uniforme, rechizite, ghiozdane, educaţia copiilor în sistemul de stat vine cu nişte costuri ascunse. Vorbim despre fondul şcolii şi al clasei, bani strânşi de Asociaţiile de părinţi.

Conform Regulamentului şcolar, fondul clasei „contribuie la întreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale a clasei sau a unităţii de învăţământ". Numai că, în multe cazuri, contribuţia este destul de mare. În unele şcoli deja au început şedinţele cu părinţii, în care cei din urmă au fost informaţi ce sume se vor aduna pentru bunul mers al actului educativ. Spre exemplu, unii învăţători au informat părinţii că trebuie schimbate jaluzele, unii doresc să pună o uşă nouă la clasă, iar alţii să cumpere o imprimantă multifuncţională. Altă şcoală – alte pretenţii. Părinţilor li s-au cerut bani pentru o tablă albă (de parcă ale vechi nu mai sunt bune), parchet, uşă metalică, cuier şi dulap.

De altfel în luna mai a acestui an, Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, declara ca doreşte stabilirea de reguli clare de constituire a fondului clasei, în acest fel asigurându-se o sursa de creştere a bugetului. „Vreau sa subliniez ca fondul clasei nu poate sa implice o obligativitate din partea părinţilor de a contribui. Cine doreşte contribuie, cine nu doreşte, nu contribuie. În plus, nici nu trebuie să existe vreo ierarhie a contributorilor, trebuie să existe o transparenţă a sumelor constituite şi a modului de utilizare a sumelor", a susţinut la acel moment ministrul Educaţiei.

Aşteptăm pe adresa de email a cotidianului ZIUA de Constanţa (tomis@ziuact.ro), părerile dumneavoastră faţă de colectarea de bani de către şcoli. Cu ce sumă şi pentru ce aţi contribuit la cele două fonduri?
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • parinte sau elev sau cetatean sau .. simplu OM 14 Sep, 2013 09:59 Pe dracu'! Daca nu bagi banu' la toate fondurile posibilie, imposibile si imaginare, ghici ce se intampla cu copilul/copii tai!? Mai bine constituiau o taxa echivalenta cu sumele platite pentru aceste "fonduri" si cu asa basta! Daca ai mai multi copii in aceeasi unitate de invatamant ... nasol! "Taxa", "fondul" sau cuma i s-o mai zice (caci limbla noastra romana si dule e bogata in sinonime) este OBLIGATORIE caci altfel copilul/copii dau de dracu'. Un profesor daca "simte" ca este "necesar" de a "verifica" elevul "profesional", tot il incurca si ii pune o nota mai mica decat ar fi meritat conform calsei in care se afla si programei care ar trebui aplicata. Asa ca ... BAGA BANI, BAGA BANI ...! (dar macar sa fie legal si transparent .. of, of of, traim in Romania si asta ne ocupa tot tipul, cum prea bine zicea un "contemporan in viata"). Invatati, invatati si iar invatati (citat din unu' decedat acum) dar pentru voi sa faceti asta! ;-) Carti, caitete, ghiozdane, penare, pixuri, carioci, caitete de mate, de romana, de biologie, de geografie, de istorie, de "...civica", de dirigentie (unde e cazu'), de engleza, germana, franceza, spaniola, italiana, rusa, ciuciungheza, de desen (a se citi bloc de desen, la plural :-) ), creioane, ascutitori, cate o guma (pentru cine foloseste mai des ... aualeou!!!) acuarele, creioane colorate, hartie colorata, plastilina, lipici, sclipici, bibliorafturi, folii transparente, chiar si internet-ul sunt ABSOLUT necomunicate ca necesare la inceput de an, dupa care incepe goana (mai ceva ca fuga din Sarai) dupa aceste obiecte fara de care elevii nu isi vor putea "definitiva" educatia. SUCCES IN NOUL AN SCOLAR, tuturor elevilor/stundetilor/presolariolor din Romanica si multa rabdare, intuitie, calm englezesc, perseverenta, bonitate, capacitate de a citi printe randuri, sinceritate, onestitate, spirit de echipa, indiferenta, obtuzitate calculata, "al meu e cel mai tare", "profu' e de vina", cinste profesorilor, merite recunoscute lor, profesorilor (fara elevi), merite recunoscute elevilor (fara profesori), merite recunoscute tuturor (cala la premiile BAFTA sau Oscar) ... dar in totdeauna e loc de si mai .... BINE).