Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:25 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cati Prodan - „Geoana era bun de presedinte" (al tarii, nu al social-democratilor) Pensionarii, manevrati sa protesteze de „papusarul" PSD (galerie foto)

ro

13 May, 2010 02:52 2007 Marime text
cap_3.jpg „Am primit un fax de la Bucureşti, de la secretarul-general al partidului, Liviu Dragnea, în care ni s-a spus să protestăm."

Ziua protestelor pensionarilor a debutat, ieri, la Constanţa, cu o întâlnire a prefectului Claudiu-Iorga Palaz cu o delegaţie formată din reprezentanţi a cinci organizaţii de pensionari din plan local.

Cei cinci vârstnici s-au întâlnit cu Palaz în grădina amenajată în curtea interioară a instituţiei prefectului şi i-au înmânat reprezentantului Guvernului în teritoriu un protest scris, adresat Executivului, împotriva măsurii de a reduce cu 15% fondul de pensii. Pensionarii, reprezentaţi de ing. Ioan Toma, preşedintele Sindicatului Liber al Pensionarilor din Judeţul Constanţa, au explicat prefectului Palaz faptul că reducerea cuantumului pensiilor cu 15%, de la 1 iunie, va adânci sărăcia în care trăiesc bătrânii României. „Este nedrept ca bătrânilor ţării să li se ceară să susţină redresarea economică a ţării cu banii din pensia pentru care au cotizat zeci de ani, în condiţii grele de muncă, pensie care şi aşa a fost redusă şi îngheţată în anul 2010 (...) generaţia actuală de pensionari, care au lăsat moştenire o avuţie naţională importantă, distrusă în ultimii 20 de ani, nu poate să admită să fie supusă unui adevărat genocid. Opriţi aplicarea acestei măsuri, cât încă nu este prea târziu", se spune în protestul înaintat de Sindicatul Liber al Pensionarilor, de Consiliul Judeţean al persoanelor Vârstnice şi de Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale. Ioan Toma, sindicalistul pensionar, a ţinut să sublinieze în faţa prefectului Claudiu-Iorga Palaz faptul că în faţa clădirii prefecturii se strânseseră câteva persoane, într-o adunare spontană, în contextul în care pentru orele prânzului se anunţase o altă mişcare de protest. „Nu vrem să perturbăm buna funcţionare a instituţiei prefectului. Noi suntem oameni civilizaţi. Noi nu am venit să fluierăm, să batem în table şi aşa mai departe", i-a explicat Toma lui Palaz. Prefectul i-a răspuns că va înainta protestul pensionarilor constănţeni către Minister şi că măsurile se vor lua la nivel naţional. Mai efervescent a fost şeful local al Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale, Marin Măndescu, care a spus tăios: „Îl acuz pe Traian Băsescu de minciună". Numai că, pensionarii care s-au întâlnit cu Palaz au plecat, iar locul le-a fost luat de vârstnicii PSD-işti, în frunte cu consilierul local Ecaterina Prodan. Cu pancarte purtând însemnele formaţiunii politice conduse la nivel local de Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, PSD-iştii au făcut exact ce spuneau pensionarii din „tura de dimineaţă" că nu vor face: scandal.

pensionari.jpgProtestatari la ordinul lui Dragnea

Lider le-a fost Cati Prodan, consilier local PSD şi lider al Organizaţiei Judeţene a Pensionarilor şi Vârstnicilor din cadrul partidului, prezenţă rar observată în cadrul şedinţelor de Consiliu Local, dar care a ştiut să răspundă prompt ordinelor de la centru. „Am primit un fax de la Bucureşti, de la secretarul-general al partidului, Liviu Dragnea, în care ni s-a spus să protestăm. Fax-ul era în atenţia preşedintelui Organizaţiei Judeţene a Pensionarilor şi Vârstnicilor. Adică în atenţia mea. Am protestat împotriva micşorării pensiilor cu 15%", a spus consilierul Prodan. A adăugat că oamenii lui Ioan Toma „erau şi ei în trecere" şi că PSD-iştii au obţinut toate aprobările necesare pentru a protesta. Aşadar, pensionarii constănţeni s-au luptat pentru drepturile lor nu aşa cum ar fi trebuit să o facă, în numele lor şi pentru binele lor, ci sub culorile unei formaţiuni politice şi folosind sloganurile acestora. Bătrânii veniţi în faţa prefecturii au scandat împotriva preşedintelui Traian Băsescu, ajungând chiar să dea foc unor poze ale acestuia. Întrebată cine ar fi fost mai bun ca preşedinte, în locul lui Traian Băsescu, Ecaterina Prodan a răspuns dintr-o suflare: „Mircea Geoană". Însă nu a putut explica şi de ce social-democraţii nu l-au considerat pe Geoană bun pentru a conduce partidul, dar a fost luat în calcul pentru conducerea ţării. „Da, el era bun de preşedinte al ţării. Dar, la golăneala lui Băsescu era prea delicat Geoană", a replicat consiliera Cati, preluând din cuvintele folosite „la mişto" de şeful ei de partid, Radu Mazăre. Un lider al PSD-ului local care nici măcar nu l-a susţinut pe Mircea Geoană pentru şefia formaţiunii politice, ci s-a aliat cu Victor Ponta, actualul şef al social-democraţilor.

Fără violenţă

Pensionarii veniţi de dimineaţă au fost dezamăgiţi de reacţia bătrânilor PSD-iştii, de care s-au dezis. „Noi nu facem politică. Noi am depus un protest şi atât. Ei s-au folosit de manifestarea noastră. Noi, prin definiţie, nu facem politică şi nu facem parte din nici un partid politic. Noi facem parte din FERPA, Federaţia Europeană a Sindicatelor Pensionarilor şi ne-am făcut doar datoria. Pe la 11 şi ceva ne-am retras", a declarat Ioan Toma în legătură cu manifestarea social-democraţilor, care a debutat la ora 12.00. Pe de altă parte, prefectul Claudiu-Iorga Palaz a spus că a văzut pensionarii PSD-işti şi că, mai mult, în rândurile lor se aflau şi tineri care se declarau membri ai Organizaţiei de Pensionari şi Seniori, pentru că împărtăşeau opiniile protestatarilor. „Este păcat că s-a încercat politizarea acestei manifestaţii. Însă, eu vreau să le mulţumesc pensionarilor pentru faptul că nu au fost violenţi şi că nu am avut parte de incidente ca în alte părţi ale ţării", a subliniat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • catalin 13 May, 2010 05:06 Sunt sigur ca toti pensionarii care au manifestat au fost ai pesedeului firar ei sa fie. Numai astia cu pedeleu au voie sa faca zarva...